"Am decis să trimit luni o dimineaţa Corpul de control la AFIR pentru că au venit reclamaţii din partea potenţialilor beneficiari, care au vrut să introducă proiecte în sistem, însă acesta s-a blocat foarte rapid, iar fondurile s-au epuizat. Sesiunea de evaluare a proiectelor se suspendă până la finalizarea anchetei şi clarificarea acestei situaţii", a declarat, vineri, Achim Irimescu. 

Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în urma sesizărilor primite la minister referitoare la derularea sesiunilor de depunere on-line a proiectelor din data de 25 mai 2016, aferente sub-măsurii 7.2 'Investiţii în crearea şi modernizarea infrastructurii de bază la scară mică'' – componenta rutier montan şi non-montan şi sub-măsurii 4.3 'Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice'' – componenta drumuri agricole, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a dispus trimiterea Corpului de control al MADR la AFIR pentru anchetă. 

AFIR a anunţat în data de 25 mai că fondurile pentru infrastructura de acces agricolă s-au epuizat în şase minute de la deschiderea sesiunii, respectiv miercuri, la ora 9,00, în acest interval fiind depuse 25 de proiecte în valoare de 24,44 milioane de euro. 

Potrivit AFIR, cele mai multe proiecte au fost depuse în judeţele Bistriţa Năsăud, Cluj, Dolj, Satu Mare şi Timiş. 

Pentru sesiunea 25 mai – 31 octombrie 2016, submăsura 4.3 A – Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice, beneficia de o alocare de 20 milioane de euro. 

De asemenea, AFIR a anunţat că şi alocările financiare pentru Submăsura 7.2 – Investiţii în crearea şi modernizarea infrastructurii de bază la scară mică, componentele de infrastructură rutieră din zona montană şi non-montană, aferentă sesiunii anuale 2016, au fost epuizate. 

Astfel, de la deschiderea sesiunii din data de 25 mai 2016, ora 9,00, au fost depuse 46 de proiecte în valoare de 45 milioane de euro pentru infrastructura rutieră din zona montană şi 107 proiecte, cu valoarea de 105,8 milioane de euro în celelalte zone. Cele mai multe proiecte au fost depuse în judeţele Cluj, Bistriţa Năsăud şi Neamţ, pentru zona montană, şi în Cluj, Timiş şi Bacău pentru restul teritoriului. 

Începând cu 25 mai 2016 au fost deschise sesiunile anuale de depunere pentru Submăsurile 4.3.A – Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice – Infrastructura de acces agricolă, 7.2 – Investiţii în crearea şi modernizarea infrastructurii de bază la scară mică, 7.6 – Investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural. 

Sumele totale disponibile pentru anul 2016 pentru aceste măsuri depăşesc 453 de milioane de euro. 

Termenul maxim pentru depunere, în cazul în care fondurile nu se epuizează între timp, este 31 octombrie 2016, ora 16,00.

 AGERPRES