Ministrul Apărării din Bulgaria, Dragomir Zakov, a declarat că nimeni nu poate garanta securitatea în regiunea Mării Negre fără Bulgaria şi România.
Ministrul bulgar al Apărării, Dragomir Zakov, face referire la faptul că Parlamentul de la Sofia va vota, săptămâna viitoare, privind eventuala livrare de arme de către Bulgaria, Ucrainei.
„Chestiunea ajutorului militar este de mare interes public. Înţeleg perfect, dar în acelaşi timp, în calitate de ministru al Apărării, am pledat mereu pentru o abordare prudentă a acestui subiect în dezbaterea publică.
În primul rând, permiteţi-mi să spun că ne-am bucurat de relaţii excelente cu România, nu doar la nivelul miniştrilor Apărării, la nivelul şefului Apărării, ci la nivelul Guvernului. În contextul situaţiei actuale din Ucraina, repet că nu avem doar ameninţări şi provocări comune, ci împărţim acelaşi destin cu România, în acest caz, ca aliaţi, nu doar vecini.
Dar am ajuns la un acord cu ministrul Dîncu, să ne întâlnim regulat în lunile viitoare şi în anii viitori. Recomandăm acest lucru şi succesorilor noştri, în viitor. Este un aspect de care avem nevoie, cu siguranţă. Cum am spus, avem un destin comun, deoarece eu cred în asta: nimeni nu poate garanta securitatea şi stabilitatea în regiunea Mării Negre fără Bulgaria şi România.”, a spus Dragomir Zakov, potrivit Agerpres.
Bulgaria va livra arme în Ucraina
Ministrul bulgar a vorbit și despre aprobarea livrării de arme către Ucraina începând din 4 mai.
„Trebuie să menţionez, în primul rând, că Bulgaria a acordat ajutor Ucrainei, iar ieri (n.red joi) preşedintele Zelenski l-a primit pe premierul nostru, eu am făcut parte din delegaţie, la Kiev. Preşedintele Zelenski a spus că este recunoscător Bulgariei pentru ajutorul pe care l-a primit. Sigur, chestiunea ajutorului militar este de mare interes public.
Înţeleg perfect, dar în acelaşi timp, în calitate de ministru al Apărării, am pledat mereu pentru o abordare prudentă a acestui subiect în dezbaterea publică. Şi chiar azi, ministrul Dîncu a subliniat acelaşi aspect. Cred că este abordarea corectă. Sigur, în Bulgaria, acesta este un subiect foarte sensibil, din multiple motive, dar trebuie să fim deplin conştienţi de existenţa propagandei, a dezinformării, a încercărilor de a confuza oamenii.
Acestea sunt lucruri foarte serioase, de asemenea. Este responsabilitatea noastră, a tuturor, politicieni, experţi, dacă doriţi. Pentru că nu mă consider doar politician, ci mai degrabă expert care acum este în politică. Trebuie să ne asigurăm că oamenii înţeleg pe deplin ce se află în spatele unei astfel de decizii, din mai multe perspective: să furnizăm un sistem – ce înseamnă asta, de ce este important; pe de altă parte, care sunt riscurile. Şi trebuie să înţelegem riscurile, pentru a le gestiona.
De aceea, discuţia pe care o vom avea în Parlament, sper pe 4 mai, este esenţială, pentru că vorbim de reprezentanţii cetăţenilor, care vor dezbate public subiectul şi vor decide. Apoi, Guvernul are sarcina de a implementa această decizie şi orice este nevoie de la mine, ca ministru al Apărării, de la structurile din subordinea mea, va fi realizat în conformitate cu decizia Parlamentului.”, a precizat Dragomir Zakov.
„Va veni etapa în care va trebui să susţinem Ucraina”
Dragomir Zakov a comentat afirmația ministrului ucrainean de Externe cum că „oricine nu livrează arme Ucrainei susţine agresiunea Rusă din ţara sa”.
„Chiar şi ca diplomat, pentru că, în sinea mea, sunt şi diplomat, în adâncul sufletului… Cred că ministrul Kuleba are complet dreptate. În al doilea rând, ieri, preşedintele Zelenski a spus că ţările ar trebui să acorde ajutor Ucrainei în conformitate cu posibilităţile lor. Este, de asemenea, un lucru important. A spus, dacă nu mă înşel, că dacă o ţară are 1.000 sau 100 de avioane militare şi nu poţi da din ele, este greşit. Dar dacă nu ai asemenea avioane şi acorzi alt tip de ajutor Ucrainei, este un lucru bun. De aceea am spus că sunt multe moduri de a ajuta.
Cred că Ucraina are nevoie de atâtea lucruri. Nu uitaţi că mai devreme sau mai târziu, eu sper să fie mai devreme, va veni etapa în care va trebui să susţinem Ucraina în procesele de reconciliere şi reconstrucţie. Ieri, în timpul vizitei premierului, au fost discutate aceste aspecte.
De asemenea, am acceptat propunerea preşedintelui Zelenski să ajutăm Ucraina la repararea vehiculelor armate grele. Industria noastră are această capacitate.”, a declarat Dragomir Zakov.
Zakov: Trebuie să convingem Rusia să oprească acest război. Este responsabilitatea întregii naţiuni
” Cred că circumstanţele actuale din Ucraina arată clar că regiunea Mării Negre este una importantă pentru securitatea euroatlantică şi trebuie să fim complet implicaţi să consolidăm securitatea, cu toţii, nu doar Bulgaria, România, Turcia, aceste trei ţări aliate, ci şi NATO, ca întreg, şi sunt sigur că aceasta va fi şi viziunea comună a aliaţilor la Summitul din iunie.
Ieri am făcut parte din delegaţia premierului la Kiev. Credeţi-mă, când vedeţi imaginile, realitatea de pe teren, dincolo de ce vedem la televizor, clădirile civile distruse de agresori… Nu credeam că este real. Când spunem că această invazie, acest război este neprovocat, că este brutal, nejustificat – am văzut asta.
Cred că trebuie să ajutăm Ucraina, să facem tot ce este posibil să oprim acest război cât de repede, trebuie să convingem Rusia să oprească acest război. Nu cred că această decizie este doar în mâinile unui om în Rusia. Cred că este responsabilitatea întregii naţiuni.”
Dragomir Zakov: Împărtăşim acelaşi destin, aceleaşi valori, aceleaşi ameninţări
„Există deciziile privind Grupurile de Luptă pe Flancul Estic. Bulgaria este una din naţiunile-gazdă. Suntem în etapa în care operaţionalizăm acest Grup de Luptă în Bulgaria. Avem deja trupe din SUA, un batalion Stryker, aşteptăm Marea Britanie să consolideze prezenţa şi lucrăm cu Italia care va fi, cel mai probabil, naţiunea-cadru a Grupului de Luptă. Trebuie să menţionez că lucrăm îndeaproape cu România pe acest plan. Nu vorbim de deciziile recente, luate în circumstanţele actuale, ci şi de implementarea deciziile anterioare ale Summiturilor din Ţara Galilor, din Varşovia, privind prezenţa aliată înaintată adaptată (Tailored Forward Presence).
Bulgaria a contribuit cu un batalion la Brigada Multinaţională Sud-Est din România. În viitor, probabil, Grupul de Luptă, odată ce evoluează, ar putea fi legat de Divizia Multinaţională Sud, care este de asemenea în România, iar comandantul adjunct este bulgar. Împărtăşim acelaşi destin, aceleaşi valori, aceleaşi ameninţări. Este inevitabil să lucrăm împreună, România şi Bulgaria.”, a spus Zakov.
De asemenea, ministrul a vorbit și despre recomandarea dată de Bulgaria cetăţenilor săi, de a părăsi Republica Moldova cât mai repede posibil.
„Este o decizie luată de colegii de la Ministerul de Externe, pe baza analizei riscurilor actuale pentru cetăţenii bulgari şi cum avem o comunitate importantă acolo, cred că este o măsură preventivă, pentru a evita dificultăţi suplimentare, în caz că situaţia se înrăutăţeşte. Ştiţi că situaţia în Transnistria nu este una calmă şi cred că aceste măsuri sunt doar preventive, nu mai mult.”, a mai spus ministrul bulgar.