Ministrul Apărării propune ca România și Israelul să desfășoare exerciții militare comune

Sursă: Inquam Photos, Sabin Cirstoveanu

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, i-a propus ambasadorului Israelului la București, Reuven Azar, ca armatele celor două țări să desfășoare exerciții de instruire comună.

Ambasadorul Reuven Azar a fost primit la sediul Ministerului Apărării vineri, pe 10 februarie.

România şi Israelul ar putea coopera mai strâns în domeniul Apărării

Principalele teme abordate de către cei doi oficiali au fost cooperarea în domeniul apărării atât în format bilateral, cât şi NATO şi UE, precizează un comunicat al ministerului român, informează Agerpres.

În acest context, „a fost evidenţiată relaţia fructuoasă cu forţele armate israeliene, fiind exprimat interesul părţii române pentru dezvoltarea cooperării în domeniul instruirii în comun, precum şi la nivelul forţelor aeriene, navale sau al medicinei militare”.

Totodată, s-a subliniat rolul activ al Israelului din perspectiva de partener în cadrul Dialogului Mediteranean al NATO şi a subliniat sprijinul pentru consolidarea relaţiilor Statului Israel cu Uniunea Europeană.

Bilanțul Statului Major al Apărării pentru anul 2022

Vă reamintim că miercuri, 8 februarie, generalul Daniel Petrescu a prezentat bilanțul Statului Major al Apărării pentru anul 2022, în prezența ministrului Apărării Naționale, Angel Tîlvăr.

„Principalii indicatori ai activității de autoevaluare au reliefat faptul că structura de comandă-control a Armatei României și-a atins obiectivele fixate pentru anul 2022 și are capacitatea și resursele necesare îndeplinirii țintelor asumate pentru 2023.

Anul 2022 a fost marcat de războiul de agresiune declanșat de Federația Rusă în Ucraina, cu impact multidomeniu și cu influență semnificativă asupra securității euro-atlantice. Corelat cu dinamica mediului regional de securitate, ansamblul activităților armatei s-a circumscris întăririi posturii de descurajare și apărare, atât pe dimensiunea națională, cât și în context aliat.

Direcțiile principale pe care s-a acționat, care au vizat, printre altele, consolidarea capacității defensive proprii, creșterea capacității de reacție a structurii de forțe și realizarea de capabilități relevante, sunt menținute și pentru anul în curs. De asemenea, în setul de obiective constante se numără consolidarea resursei umane, inclusiv pe linia retenției personalului și modernizării sistemului de învățământ militar, înzestrarea cu armament și tehnică moderne și accentuarea procesului de instruire a militarilor”, se arată într-un comunicat de presă.

Angel Tîlvăr a avut numai cuvinte de laudă la adresa Statului Major al Apărării

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a spus că a găsit la Statul Major al Apărării o echipă consolidată și matură, care își exercită cu realism actul de comandă și control al structurii de forțe.

„Agenda pentru anul trecut a fost realizată cu atât mai mult cu cât a fost încărcată suplimentar, odată cu evoluția negativă a situației de securitate în regiunea Mării Negre și Europa de Est. De remarcat sunt evoluția ascendentă a procesului de instrucție, dezvoltarea facilităților de pregătire și modul de îndeplinire a angajamentelor internaționale, în țară și în străinătate.

Nivelul de ambiție este ridicat, însă alocarea bugetară de 2,5% din PIB ne permite să continuăm acest demers al consolidării structurii naționale de forțe. Militarii români știu ce au de făcut și își ating cu tenacitate și adaptabilitate prioritățile.

Este evident necesar să continuăm demersurile pentru adaptarea suportului legislativ în domeniul apărării la noile realități și voi sprijini, în acest sens, adoptarea pachetului cu proiectele normative care va facilita funcționarea mai eficientă a instituției apărării”, a declarat Angel Tîlvăr la finalul bilanțului.