Ministrul austriac de Finanţe: Băncile din Austria nu sunt afectate de problemele din sistemul bancar global

Austria

SURSA FOTO: Dreamstime

Ministrul de Finanțe austriac, Magnus Brunner, a dat asigurări că Guvernul monitorizează turbulențele bancare globale, însă nu există semne că acestea s-ar răspândi până în sectorul financiar al țării.

„Băncile noastre şi-au făcut temele foarte bine după criza financiară. Sunt foarte bine pregătite”, a declarat Brunner într-un interviu pentru ziarul elveţian Neue Zuercher Zeitung.

Raiffeisen Bank, criticată dur pentru că a continuat să opereze în Rusia

Totodată, a apărat Raiffeisen Bank International, după ce a fost criticată pentru că a continuat să opereze în Rusia, în ciuda războiului din Ucraina. Aceasta este acum cea mai importantă bancă occidentală din Rusia, care ajută persoanele și companiile de acolo să facă plăți internaționale. Se află însă sub presiunea oficialilor şi investitorilor occidentali să renunţe.

Banca din Austria a transmis în luna februarie a acestui an că a primit o solicitare de informaţii de la autoritatea de sancţiuni a Statelor Unite, cu privire la afacerile sale legate de Rusia.

În martie 2023, RBI a declarat că are în vedere o vânzare sau o posibilă disociere a afacerii ruseşti.

”În ceea ce priveşte RBI, banca respectă toate sancţiunile internaţionale. De asemenea, nu este supusă sancţiunilor în sine”, a mai spus Magnus Brunner pentru NZZ.

Ministrul austriac de Finanțe a adăugat că „de altfel, există şi alte bănci europene care continuă să opereze legal în Rusia. Este crucial pentru noi ca toate sancţiunile să fie respectate”.

Oficialul a mai spus că inflaţia austriacă, care a scăzut la aproximativ 9,2% luna trecută, este încă prea mare şi a cerut Băncii Centrale Europene să facă mai mult pentru a limita creşterile de preţuri.

”Banca Centrală Europeană (BCE), în special, poate face ceva în acest sens, în calitate de membru al zonei euro, suntem dependenţi de BCE”, a declarat Brunner.

Raiffeisen Bank a anunțat că se retrage din Rusia

Vă reamintim că pe data de 30 martie, Raiffeisen Bank a anunțat, prin vocea CEO-ului RBI Johann Strobl, că se va retrage din Federația Rusă, după mai multe presiuni efectuate de către Banca Centrală Europeană.

Directorul general al Raiffeisen Bank International (RBI), Johann Strobl, a anunțat decizia grupului de a vinde sau de a se retrage de pe piața din Rusia.

Banca austriacă a explorat posibile căi de acțiune împotriva Raiffeisen Bank în Rusia încă din februarie 2022. Strobl a declarat că o potențială tranzacție va fi urmărită în conformitate cu legile și reglementările locale și internaționale și în consultare cu autoritățile relevante.

„Am decis să elaborăm o potențială tranzacție, al cărei rezultat va fi vânzarea sau retragerea din grup a Raiffeisen Bank-ului rusesc și deconsolidarea acesteia de la RBI”, a declarat acesta.