Alexander Boris Johnson, născut la New York, figurează pe lista persoanelor care au renunţat la cetăţenia americană în cursul ultimului trimestru al anului 2016.
Ministerul britanic al Afacerilor Externe nu a fost disponibil imediat pentru a confirma iniţiativa şefului instituţiei.
Născut la New York în 1964, fostul primar conservator al Londrei dispunea de un paşaport britanic şi altul american.
Johnson a anunţat, în 2015, intenţia sa de a renunţa la cetăţenia americană, într-un interviu pentru Sunday Times.
"Mă gândesc că voi face probabil această schimbare pentru că angajamentul meu a fost mereu, şi va fi mereu, către Regatul Unit", a declarat atunci Johnson, cu ocazia unui voiaj în Statele Unite.
Acel anunţ a fost perceput ca ilustrarea unei ambiţii de a deveni într-o zi prim-ministru.
Conform specialiştilor britanici, dubla cetăţenie nu îl împiedica tehnic să devină premier. Dar a păstra un paşaport american s-ar fi putut dovedi dificil de gestionat, în termeni de imagine publică, în momentul unei candidaturi la funcţia supremă, au indicat jurnalului apropiaţi ai lui Boris Johnson.
Anturajul său a relevat de asemenea că renunţarea la dubla cetăţenie i-ar permite primarului Londrei să nu mai plătească impozite în SUA, orice persoană cu cetăţenia americană, chiar trăind în străinătate, trebuind să-şi declare veniturile la administraţia fiscală americană. AGERPRES