Ministrul Cercetării, Sebastian Burduja, a anunțat o investiție de peste jumătate de miliard de euro prin PNRR care se referă la serviciile de cloud guvernamental. Termenul limită de implementare al acestui program expira la data de 30 iunie.
Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian-Ioan Burduja, a anunțat că luni a fost aprobată ordonanța de urgență privitoare la serviciile de cloud guvernamental. El a menţionat că aprobarea ordonanţei reprezintă un jalon „important” în PNRR, care „vine la pachet” cu un alt jalon important, şi anume semnarea acordului de finanţare pentru această investiţie, de peste jumătate de miliard de euro.
Termenul de implementare expira la 30 iunie
„Este rezultatul unui amplu efort care a inclus mai multe versiuni puse în transparenţă, o consultare publică săptămâna trecută, runde de discuţii cu experţii Băncii Mondiale, ai Comisiei Europene, cu societatea civilă şi mediul privat. Avem conştiinţa că această versiune include principalele elemente care au fost solicitate în toate aceste discuţii. În primul rând, o componentă de cloud hibrid, care permite implicarea mediului privat, prin soluţii inovatoare, prin furnizarea de servicii de cloud pentru instituţii publice şi printr-o interconentare la nivelul serviciilor cu cloud-ul privat guvernamental. De asemenea, include o componentă, aşa cum este definită în PNRR, prin care există un cloud privat guvernamental, administrat de statul român”, a declarat Burduja în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria.
Programul privind serviciile de cloud guvernamental este inclus în PNRR, iar termenul de implementare expira la 30 iunie.
Investiția se ridică la peste jumătate de miliard de euro
Jalonul a fost îndeplinit, a anunțat ministrul Cercetării care a mai spus că până la sfârșitul lunii urmează să fie semnat și contractul de finanțare pentru această investiție între Ministerul Cercetării, Autoritatea pentru Digitalizarea României, STS și SRI.
„Un contract care va fi semnat până pe 30 iunie între Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Autoritatea pentru Digitalizarea României, STS şi SRI – cele patru entităţi responsabile, prin PNRR, pentru implementarea acestei investiţii”, a spus el.
Potrivit ministrului Sebastian-Ioan Burduja, programul are o componentă de cloud hibrid care permite implicarea mediului privat. Investiția este de peste jumătate de miliard de euro, a precizat Burduja.
Printre altele, în urma implementării programului, cetățenii vor fi informați despre datele lor. Când o instituție prelucrează datele unui cetățean, acesta va avea acces la un jurnal de unde va ști când, cine și de ce îl verifică, a explicat ministrul Cercetării. De asemenea, cetățeanul va fi notificat. Modelul care presupune implementarea unui sistem transparent a fost preluat din Republica Moldova.