Echipa lui Xi Jinping l-a înlocuit din funcție pe ministrul chinez al Apărării. Astfel, generalul Li Shangfu a devenit al doilea demnitar de rang înalt care este schimbat în ultimele trei luni.
În acest context, specialiștii subliniază că destituirea ridică întrebări cu privire la stabilitatea echipei de conducere din jurul președintelui chinez Xi Jinping.
Echipa lui Xi Jinping l-a înlocuit din funcție pe ministrul chinez al Apărării
Generalul Li Shangfu a fost demis marți din funcția de ministru al Apărării și consilier de stat. Amintim că acesta a lipsit de la aparițiile publice timp de două luni, notează Reuters.
De asemenea, China a anunțat că Qin Gang a fost retras și din funcția de consilier de stat. Acesta a fost demis din funcția de ministru de Externe în iulie. Autoritățile nu au oferit nicio explicaţie pentru cele două schimbări. Totodată, nu a fost anunțat un înlocuitor pentru Li.
Anunțul a venit în contextul în care China se pregătește să găzduiască oficiali străini ai apărării la Forumul Beijing Xiangshan în perioada 29-31 octombrie.
Li, în vârstă de 65 de ani, a fost văzut ultima dată în public pe 29 august. Sursa menționată a notat anterior că acesta este investigat pentru suspiciunea de corupție legată de achiziționarea și dezvoltarea de echipamente.
Dispariții misterioase în China
De la venirea sa la putere, în 2013, președintele Xi Jinping a declanșat o amplă campanie anticorupție, care a vizat nu doar corupția, ci și presupușii adversari politici. Nici armata chineză nu a fost scutită de epurări, pe baza acuzațiilor de corupție.
Armata Populară de Eliberare din China a cerut personalului militar să aibă grijă cu cine se asociază. Legăturile cu oameni nepotriviți este motivul pentru care „unii lideri” au fost înlăturați din funcțiile lor, a avertizat APE.
Cadrele militare chineze ar trebui să-și „purifice cercul social”, se arată într-un comentariu publicat de cotidianul de stat PLA Daily, fără a da detalii despre oficialii militari înlăturați din armată, relatează Time. Comentariul vine la scurt timp de la înlăturarea lui Qin Gang din funcția de ministru de Externe, la sfârșitul lunii iulie.
„Cel mai eficient mod de a sta departe de pericole și tentații este izolarea fizică”, a scris PLA Daily, referindu-se la codul de conduită pentru interacțiunile sociale ale cadrelor militare, emis de Comisia Militară Centrală.
Dacă anumite întâlniri nu sunt necesare, acestea ar trebui evitate, se arată în comentariul unui departament al comisiei. Comentariul PLA a venit la scurt timp de la înlăturarea, de către președintele Xi Jinping, a lui Qin Gang din funcția de ministru de Externe, la sfârșitul lunii iulie, după doar șapte luni de la numirea sa în acest post.