Legea securităţii cibernetice este necesară pentru a putea operaţionaliza un anumit tip de răspuns şi de a ridica capacitatea de reacţie la atacurile cibernetice, nu este vorba de a limita drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, a declarat, joi, ministrul Comunicaţiilor, Marius Bostan, la o dezbatere cu tema "Cine administrează internetul, la Camera Deputaţilor.
"Există o preocupare la nivel guvernamental şi la nivelul instituţiilor statului privind toată această problematică (n.r. privind atacurile cibernetice). Legea securităţii cibernetice face operabilă şi elaborarea strategiilor şi planurilor de măsuri. Sunt elaborate strategii şi planuri de măsuri, dar este nevoie de enforcement-ul securităţii cibernetice şi de asta e foarte mare nevoie de ea, pentru a putea operaţionaliza un anumit tip de răspuns şi de a ridica capacitatea de răspuns la aceste atacuri. Nu este vorba de a limita drepturile şi libertăţile cetăţeneşti. Aici vorbim de nişte lucruri tehnice, de principiu, care ne fac mai responsabili cu cetăţenii şi cu ţara noastră", a precizat Bostan, răspunzând unei întrebări pe această temă.
El a adăugat că adoptarea acestei legi va contribui la ridicarea nivelului de încredere atât la nivel global, cât şi regional.
"Dacă lipseşte încrederea, toată lumea nu ar mai folosi cardurile bancare. Deci, acest nivel de încredere trebuie menţinut şi trebuie să fim prevăzători. Văzând ce se întâmplă în lume, în jurul nostru, văzând ce s-a întâmplat anul trecut, dacă analizezi aceste lucruri, nu poţi sta cu mâinile în sân, ele trebuie luate cu prudenţă, cu grijă, dar ele trebuie să fie suficiente pentru a ne proteja. Niciodată nu există un sistem perfect de protecţie, dar trebuie să facem ceea ce ţine de noi", a afirmat ministrul Comunicaţiilor.
Pe de altă parte, Marius Bostan a precizat că nu trebuie confundat pachetul de legi supranumit "Big Brother" cu Legea securităţii cibernetice.
"Nu e vorba de pachetul de legi Big Brother. Este greşit înţeles. Pachetul Big Brother a fost un pachet de trei legi. Acum nu vorbim decât de o singură lege, de una din pachet, care se cheamă Legea securităţii cibernetice. Nu aş vrea să fie confundată cu legea care ţinea de wi-fi sau de datele personale. Aceasta este Legea securităţii cibernetice. În lege sunt toate lucrurile scrise. Şi partea care a fost cumva discutată şi declarată neconstituţională a fost corectată, s-a ţinut cont de observaţiile Curţii Constituţionale şi s-a revenit asupra lor", a precizat ministrul.
Referitor la posibilitatea iniţierii unor proiecte legislative în domeniul internetului, ministrul Bostan a spus că nu va emite, în acest an, reglementări despre acest domeniu.
"Participarea noastră la acest forum arată interesul pe care îl avem pentru acest domeniu. Intenţionăm să continuăm acest tip de dezbatere de tip forum, la care să participe atât industria, cât şi societatea civilă – cetăţenii, bloggerii şi toţi cei interesaţi de guvernanţa internetului. Nu vom emite reglementări despre acest domeniu, despre internet, fără o discuţie prealabilă şi o participare a tuturor actorilor interesaţi în domeniu. Pe parcursul acestui an nu avem în intenţie să reglementăm acest domeniu, ci să discutăm şi să ne fundamentăm opinia. Până acum, din păcate, România nu a fost extrem de prezentă în forurile mondiale care dezbat acest lucru, resursele au fost limitate, a explicat ministrul.
Sursa: Agerpres