Ministrul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională, Marius Raul Bostan, deţine trei terenuri agricole, în suprafaţă totală de 21 de hectare, în judeţul Vrancea, două case de locuit şi un apartament în Bucureşti, conform declaraţiei de avere.
În plus, ministrul deţine un autoturism Lexus RX 400h, fabricat în 2006, dar şi conturi bancare în lei şi valută. Astfel, Bostan a acumulat în bănci aproximativ 633.000 de lei, 350.000 de euro şi 30.000 de dolari. Totodată, Bostan deţine, împreună cu familia, plasamente de aproximativ 425.000 de lei.
Anul trecut, ministrul Comunicaţiilor a obţinut venituri de 20.000 de lei aferente salariului de ministru, 35.000 de lei din calitatea de membru al CA al Telekom România, 6.500 de lei de la VMB Partners şi 10.000 de lei din consultanţă. În plus, el a încasat dividende de aproximativ 3.000 de lei şi 6.500 de lei din arendă. Tot în 2015, Bostan a încasat 50.000 de euro şi 2.000 de lei din vânzarea unor acţiuni. (Sursa: Agerpres)