Fără a avea un plan de reorganizare care să stea la baza programului de restructurare al Companiei de Autostrăzi, ministrul Transporturilor, Dan Costescu a anunțat schimbări majore în CNADNR.
Ministrul Transporturilor, Dan Costescu a declarat că noua organigramă a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România include comasarea unor direcţii şi reducerea numărului de funcţii de conducere. “Avem un plan de reorganizare. Va trebui să facem o resetare şi la nivel de management. CNADNR nu va trebui să fie o societate închisă ca şi până acum, unde să avem pe poziţii diverse persoane rămase în companie, dar întrebate… personal i-am întrebat diverse lucruri la vizitele pe şantiere şi ridicau din umeri – nu, CNADNR va trebui să redevină o companie deschisă, unde se intră pe bază de concurs, pe bază de evaluare de competenţe şi numai aşa”, a explicat ministrul Costescu. Acesta a precizat că, “structurile din CNADNR nu numai că erau încărcate numai cu funcţii de conducere suplimentare şi inutile, ci aveau şi falşi specialişti care nu aveau precizate obiectivele”.
Surse din Compania de Autostrăzi ne-au explicat că Dan Costescu s-ar fi referit la departamentele de implementare şi mentenanţă.
„Conducerea CNADNR va trebui să facă o evaluare a acestor persoane. Va fi o evaluare grea, nu va putea fi făcută imediat, dar va trebui să înceapă cu acele compartimente sensibile din companie – şi mă refer aici la cele şase unităţi de implementare a proiectelor de la autostrăzi şi cele opt UIP-uri de la drumuri naţionale şi, începând cu aceste entităţi, ei vor trebui să se asigure că au cei mai buni oameni care să le asigure implementarea proiectelor şi dezvoltarea infrastructurii”, a menţionat Dan Costescu.