Ministerul Agriculturii a făcut vineri un anunț foarte important cu privire la calitatea roșiilor românești existente în prezent pe piață.
Conform comunicatului publicat de minister, roșiile românești sunt sigure pentru consum, iar analizele realizate pe probe luate de la producătorii înscrişi în programul de sprijin pentru tomate nu au relevat depăşiri ale limitelor maxime admise privind reziduurile de pesticide.
A fost prelevat un număr de 329 probe, din mai multe judeţe din ţară, din care 243 au fost analizate, iar 86 sunt în lucru.
Iar Autoritatea Naţională Fitosanitară (ANF) efectuează în această perioadă controale în pieţe şi la locul de producţie (sere şi solarii) după recoltare, în vederea prelevării de probe de roşii de la producătorii înscrişi în Programul guvernamental de sprijin pentru tomate, în scopul determinării calităţii acestora, în special pentru a determina eventuala prezenţă a reziduurilor de pesticide.
”Autoritatea asigură consumatorii că roşiile existente pe piaţă la această dată, din Programul de sprijin pentru tomate, sunt sigure pentru consum, inspectorii fitosanitari constatând că au fost respectate tehnologiile de cultură. Acţiunile de control vor continua în toată ţara”, se mai arată în comunicat.
Programul de sprijin pentru tomate, cultivate în sere sau solarii, cu ajutorul căruia producătorii agricoli din România sunt susţinuţi, se află în al treilea an de implementare, asigurându-se astfel necesarul de consum intern de tomate de calitate începând cu luna mai şi până în decembrie.
Pentru a primi ajutorul de minimis în valoare de 3.000 de euro/an, producătorii trebuie să deţină o suprafaţă cultivată cu tomate în spaţii protejate de minimum 1000 mp, să obţină o producţie de minimim 2 kg de tomate/mp şi să valorifice o cantitate de tomate de minimum 2000 kg dovedită cu documente justificative, de pe suprafaţa de teren menţionată.
În plus, aceştia trebuie să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu tomate în sere şi solarii.