Ministrul de Externe al Ucrainei a explodat. Acesta cere sancțiuni usturătoare pentru Rusia. Dmitro Kuleba vrea izolarea completă a Rusiei, expulzarea ambasadorilor, embargou pentru petrol și distrugerea economiei.
Acesta a declarat că orașul lor splendid a supravieţuit încă unei nopţi de atacuri. Ministrul a precizat că o clădire de apartamente a fost lovită Ministrul de Externe al Ucrainei.
„Kiev, oraşul nostru splendid şi paşnic, a supravieţuit încă o noapte sub atacurile forţelor terestre ruseşti, a rachetelor. Una dintre acestea a lovit un apartament rezidenţial din Kiev. Cer lumii: izolarea completă a Rusiei, expulzarea ambasadorilor, embargou pentru petrol, distrugerea economiei acesteia. Opriţi criminalii de război ruşi!”, a scris Kuleba pe Twitter.
Potrivit primelor informaţii, nu s-au înregistrat victime.
Serviciul de presă al lui Volodimir Zelenski a publicat o înregistrare video în care o rachetă a rușilor lovește o clădire rezidențială din Kiev. Conform imaginilor, racheta explodează într-un apartament, iar clădirea era deja în flăcări, cu pagube majore.
Totodată, o bucată mare din clădire a fost smulsă, mai multe locuințe fiind distruse. La momentul actual pompierii s-au mobilizat și scot persoanele rănite, însă numărul victimelor nu este încă cunoscut.
Rusia a făcut ravagii
”În total, Forțele Armate Ruse au lovit 821 de obiecte din infrastructura militară a Ucrainei. Printre acestea: 14 aerodromuri militare, 19 posturi de comandă și centre de comunicații, 24 de sisteme de rachete antiaeriene S-300 și Osa, 48 de stații radar.
Doborâte: 7 avioane de luptă, 7 elicoptere, 9 vehicule aeriene fără pilot. Au fost distruse 87 de tancuri și alte vehicule blindate de luptă, 28 de lansatoare de rachete multiple, 118 unități de vehicule militare speciale. Forțele marinei ruse au distrus 8 bărci militare ale forțelor navale ucrainene.”, anunță Ministerul rus al Apărării.
De menționat este faptul că sâmbătă dimineață rușii au lansat și atacuri cu rachete şi artilerie asupra mai multor oraşe ucrainene, inclusiv capitala Kiev. Reuters scrie că focurile de alarmă și exploziile s-au auzit de lângă clădirile guvernamentale, spun oficiali militari ucraineni şi martori oculari.
Lupte grele sunt și în sudul țării lângă oraşele Mariupol, Herson, Mikolaiv şi Odesa, a anunţat sâmbătă dimineaţa un consilier al preşedintelui ucrainean.
„Lupte grele au loc lângă Mariupol”, a declarat Mihailo Podoliak, consilierul preşedintelui Volodimir Zelenski. Pe de altă parte el a adăugat că Mariupol nu se va preda și nici nu va fi capturat. „Însă nu se pune problema ca Mariupol să se predea sau să fie capturat”, a afirmat el.
Având în vedere evoluția nefavorabilă a situației, autorităţile ucrainene au făcut un apel la cetățeni să ajute la apărarea Kievului în faţa avansării forţelor ruse, care au invadat joi Ucraina.