“Asistăm la niște tentative menite să destabilizeze situația din țară”, a declarat Makei, sâmbătă, într-o declarație transmisă prin video Adunării Generale a ONU. “Amestecul în treburile noastre interne, sancțiunile și orice alte restricții impuse Belarusului vor avea efectul contrar și vor afecta absolut toată lumea”, este theguardian.com
Peste 12000 de oameni au fost arestați
Peste 12000 de oameni au fost arestați după ce Lukașenko s-a declarat câștigător al alegerilor din data de 9 august, alegeri care, în opinia opoziției, au fost frauduloase.
O serie de surse au transmis agenției Reuters că este de așteptat ca, în curând, SUA, Marea Britanie și Franța să impună sancțiuni unor persoane din Belarus din cauza a ceea ce, în opinia acestor state, ar fi fost niște alegeri trucate și din cauza violențelor îndreptate împotriva protestatarilor pașnici.
“O serie de colegi occidentali au făcut niște declarații răuvoitoare legate de presupusa lor îngrijorare față de suveranitatea și bunăstarea din Belarus”, a declarat Makei în fața oficialilor de la ONU. “Toate astea nu sunt decât niște tentative menite să provoace haosul și anarhia în țara noastră“.
Afirmațiile lui Makei survin după ce președintele francez, Emmanuel Macron, a declarat săptămânalului Journal du Dimanche că Lukașenko trebuie să demisioneze. “E clar că trebuie să plece”, i- a declarat el, duminică, unui reporter al acestui săptămânal, la câteva zile după ce Uniunea Europeană a refuzat să-l recunoască pe Lukașenko drept președinte legitim al Belarusului.
“Este vorba despre o putere autoritară care nu poate accepta logica democrației și care se agață de poziție prin forță. E clar că Lukașenko trebuie să plece“, a spus el.
Mii de oameni au ieșit pe străzile din Belarus după alegeri – un scrutin pe care liderul opoziției, Svetlana Tihanoveskaia, susține că l-a câștigat, deși Lukașenko afirmă că victoria sa a fost zdrobitoare la nivelul întregii țări.
Modul în care contestatul lider a înțeles să-i zdrobească pe protestatari a atras criticile Occidentului, dar și sprijinul Moscovei.
După instalarea în funcție în cursul unei ceremonii pe care el însuși și-a oferit-o, Lukașenko a provocat recent noi demonstrații și noi critici din partea Occidentului.
Macron s-a declarat “impresionat de curajul protestatarilor” din Belarus.
Luna trecută, miniștrii din UE s-au declarat în principiu pentru impunerea unor sancțiuni asupra regimului, dar Ciprul a blocat aprobarea, așteptând ca blocul să adopte măsuri similare și împotriva Turciei, pentru exporările sale legate de gazele din Marea Mediterană.
Vinerea trecută, statele baltice care sunt membre ale UE, respectiv, Lituania, Letonia și Estonia, și-au impus propriile sancțiuni împotriva Republicii Belarus.
Problema va fi dezbătută la un summit al UE programat la Bruxelles, între 1 și 2 octombrie.
Tot vineri, președintele Consiliului European, Charles Michel, și-a ținut prin video propriul discurs, în cursul căruia a afirmat că represiunea și intimidările trebuie să ia sfârșit, iar vinovații trebuie trași la răspundere.
“Suntem alături de poporul belarus, care trebuie să fie liber și care, fără vreun amestec din afară, trebuie să-și hotărască propriul viitor“, a subliniat Michel, el pledând totodată pentru un dialog la nivel național, care să fie facilitat de Organizație pentru Securitate și Cooperare în Europa.