Ministrul de finanţe al Elveţiei, Hans-Rudolf Merz, care chicoteşte vesel în legătură cu propriul raport cu privire la importurile de carne de porc, va deveni de acum brand comercial la produsele din carne. Iată un truc de marketing la care s-au gândit comercianţii din Confederaţie, în ideea că imaginea veselă a ministrului pe o bucată de mezel va creşte încasările, transmite The Huffington Post.Faptul că rigidul ministru de finanţe ştie să râdă din toată inimă şi înc
Ministrul de finanţe al Elveţiei, Hans-Rudolf Merz, care chicoteşte vesel în legătură cu propriul raport cu privire la importurile de carne de porc, va deveni de acum brand comercial la produsele din carne. Iată un truc de marketing la care s-au gândit comercianţii din Confederaţie, în ideea că imaginea veselă a ministrului pe o bucată de mezel va creşte încasările, transmite The Huffington Post.
Faptul că rigidul ministru de finanţe ştie să râdă din toată inimă şi încă de sine nu s-ar fi ştiut dacă nu era raportul despre importurile de carne pe care urma să-l prezinte vineri în parlament.
Hans-Rudolf Merz urma să citească câteva zeci de pagini de la tribuna forului legislativ. Dar, din nefericire, întregul text era, pur şi simplu, presărat cu fraze lungi şi încurcate şi termeni economici dificili. S-a dovedit că ministrul ştie mai bine să facă calcule decât să citească.
La un moment dat, el şi-a dat seama că a pierdut firul logic al raportului său şi a recunoscut sincer că nu înţelege ceea ce citeşte. Mărturisirea a fost întâmpinată cu râsete şi aplauze.
La o nouă încercare a de mai citi o propoziţie, Merz a izbucnit în râs din care nu a putut fi oprit minute în şir. Cei prezenţi în sală au reacţionat la râsul său molipsitor.
Astfel, din întregul raport, ministrul a reuşit să citească de abia o pagină, iar parlamentarii înveseliţi au amânat discutarea textului pentru o dată nedeterminată. Probabil, pentru rescrierea acestuia într-un limbaj mai accesibil.
SURSA: Agerpres