De astăzi, 13 septembrie, se iau măsuri radicale, "excepţionale dar juste" împotriva cerşetoriei şi oricăror alte forme de recoltare ilicită de bani pe Champs-Élysées, potrivit Şefului Poliţiei, Michel Gaudin.
Măsura va fi valabilă timp de 6 luni, până pe 6 februarie, fiind inclusă şi perioada sărbătorilor de sfârşit de an. Cei vizaţi sunt mai ales minorii cu cetăţenie română, care aparţin unor reţele mafiote şi care au fost deseori prinşi în flagrant comiţând diverse delicte, fie pe străzile capitalei, fie în mijloacele de transport.
Claude Guéant, Ministrul de Interne, a prezentat luni, 12 septembrie, planul de acţiune pentru eradicarea cerşetoriei şi a declarat: "E suficient, cetăţenii noştri nu mai pot tolera aşa ceva, trebuie să punem punct situaţiei".
Imediat după ce a fost făcută această declaraţie, primul om din Poliţie a nuanţat problema cerşetoriei. Potrivit acestuia, 10% dintre persoanele care ajung în faţa tribunalului sunt de cetăţenie română, iar jumătate dintre aceştia sunt minori. Toţi aceştia comit 2% din delictele care se petrec în Franţa, cum ar fi furturile de buzunar, la intrarea sau la ieşirea din mijloacele de transport în comun, spargerile şi fraudele.
Amendă de 38 de euro
În primele 7 luni ale anului, 4.800 de cetăţeni români au trecut pe la secţia de poliţie, cu mult peste cifra înregistrată în aceeaşi perioadă a anului 2010, respectiv 2.500. Creşterea delincvenţei în rândurilor persoanelor cu cetăţenie română a crescut cu peste 90%, aşadar, lucru de neînţeles dacă se ia în considerare faptul că eforturile depuse de Poliţie au fost tot mai mari de la o lună la alta.
"Eu nu discriminez nimic şi pe nimeni. Realitatea judiciară este cea care vorbeşte aici", a declarat Claude Guéant. "Trebuie să grăbim demersurile de reîntoarcere a delincvenţilor în ţările lor de origine, fie voluntar, fie forţat". Amenda pe care o vor suporta cei care încalcă noile reguli este de 38 de euro.
Şeful Poliţiei a mai vorbit despre o colaborare cu autorităţile române, în scopul preluării delincvenţilor minori şi predarea acestora către familii. A mai adăugat, de asemenea, că intrarea persoanelor cu cetăţenie română în Franţa va fi supravegheată cu mai mare atenţie.
Sursa: Le Figaro