Ministrul de interne german, Thomas de Maiziere, a avertizat într-un interviu publicat sâmbătă de cotidianul popular Bild, că în Germania trăiesc peste 500 de militanţi islamici care ar fi capabili să comită atacuri pe cont propriu sau ca membri ai unor "echipe de comando", transmit EFE şi Reuters.
"Persoanele potenţial periculoase sunt acelea în cazul cărora anumite fapte justifică supoziţia (autorităţilor) că vor comite delicte cu motivaţie politică de importanţă considerabilă. Niciodată în trecut această cifră – de peste 520 de indivizi – nu a fost atât de ridicată", a explicat oficialitatea germană, care a adăugat că islamiştilor potenţial periculoşi li se adaugă alte 360 de persoane considerate "relevante". "Se mişcă în cercul islamiştilor potenţial periculoşi şi sunt dispuşi să sprijine sau să ajute logistic la pregătirea unor delicte cu motivaţie politică", a precizat el.
La sfârşitul lunii mai, Biroul Federal pentru Anchete Penale (BKA) avea înregistraţi 497 de potenţiali terorişti islamişti pe întreg teritoriul german, plus 339 de "persoane relevante".
Ministrul german a mai avertizat că ameninţarea teroristă provine atât de la "comandouri care vin din afara ţării", precum şi de la "lupi singuratici şi fanatici proveniţi din Germania, radicalizaţi prin intermediul propagandei islamiste pe internet sau cu ajutorul predicatorilor radicali".
"Echipele de comando sunt aduse în secret în Europa şi îşi pregătesc acţiunile fără să fie observate, şi am văzut acest lucru în cazul atacurilor din Paris şi Bruxelles. Dar este chiar mai dificil să fie deconspiraţi lupii singuratici fanatici. Din păcate, există un pericol real şi prezent în ceea ce priveşte ambele ameninţări", a spus De Maiziere.
Ministrul german a mai adăugat că autorităţile din domeniul securităţii fac tot ceea ce este posibil pentru a-i monitoriza pe "potenţialii terorişti" şi a amintit că în acest an au avut loc mai multe investigaţii şi arestări. În pofida eforturilor lor, a avertizat De Maiziere, "autorităţile presupun că există în continuare în libertate în Germania lupi singuratici" pregătiţi să comită atacuri teroriste.
SURSA: Agerpres