“A fost o perioadă extrem de intensă şi evident că regret anumite lucruri şi proiecte pe care le puteam finaliza în cadrul acestui minister, dacă timpul ar fi fost mai generos cu această echipă. Sunt foarte multe proiecte la care s-a lucrat mult în acest minister. Multe dintre ele au fost luate din faze destul de delicate. Avem documentaţiile gata, le punem la dispoziţia următoarei conduceri a ministerului. (…) Vom pleca din minister în momentul în care noul Guvern va fi învestit prin votul Parlamentului României”, a spus Mustea Şerban.
Numărul localităţilor neacoperite de Internet este de 5.907
Numărul localităţilor aflate în zone albe, acele zone neacoperite de Internet, este de 5.907. “Sunt zone care nu au acces la reţele de bandă largă la punct fix, acestea fiind zonele de interes pentru proiectul Ro-Net şi nu doar cele 3.648 de localităţi, aşa cum era prevăzut iniţial. Iniţial, suma pentru studiul de fezabilitate era în jur de patru milioane de euro. În urma unor analize mai atente, suma alocată pentru studiul de fezabilitate este, în prezent, de 1,5 milioane de euro, iar termenii de referinţă au suferit completări. Ro-Net care se referă la broadband-ul în mediul rural. Presupune dezvoltarea unei infrastructuri de Internet de bandă largă finanţat din fonduri structurale de 84 milioane euro. Acest proiect se afla deja în mare întârziere la momentul intrării noastre în mandat şi a creat extrem de mult interes în piaţă”, a mai spus Mustea-Şerban.
Referitor la contractul de închiriere a licenţelor Microsoft care expiră la sfârşitul acestui an, el a afirmat că a solicitat tuturor ministerelor o raportare exactă a numărului de terminale şi servere care utilizează licenţe în baza Hotărârii de Guvern 460/2009, solicitare care s-a transpus într-o notă introdusă în Guvern privind utilizarea produselor software în instituţiile publice.
SURSA: Agerpres