"România a avut în ultimii ani o participare constantă în cadrul OMT şi consider un bun prilej pentru a ne reitera angajamentul nostru ferm de a deveni şi mai activi în acest domeniu. În aceste considerente se înscrie şi intenţia noastră de a candida în această toamnă pentru poziţia de preşedinte al Consiliului executiv al OMT, un lucru important pentru ţara noastră, un lucru care arată dorinţa noastră totală de a acorda turismului în România o nouă dimensiune. Turismul trebuie să reprezinte în România un domeniul strategic de dezvoltare, pentru că potenţialul şi ceea ce oferă această naţiune poate să intre în ceea ce înseamnă concurenţă şi globalizare din punct de vedere al activităţii economice", a afirmat Hellvig.
El a subliniat că evenimentul organizat la Bucureşti este nu numai extrem de necesar în contextul importanţei crescânde a turismului medical pe plan internaţional, dar şi o oportunitate de includere a României pe harta marilor operatori de turism de sănătate, aducând o nouă recunoaştere internaţională a potenţialului turistic românesc.
Hellvig a atras atenţia că este obligatorie o mai bună colaborare cu asociaţiile naţionale din domeniu, cele care implementează orice tip de strategie naţională acolo unde există beneficiar în industria de profil, iar din acest punct de vedere colaborarea între MDRT şi autorităţile locale, respectiv industria specifică de turism, trebuie să fie din ce în ce mai apropiată şi mai transparentă, scrie Agerpres.