Ministrului Digitalizării, Bogdan Ivan, a venit cu vești în ceea ce privește cloudul guvernamental. Oficialul a precizat că țara noastră va avea cloudul dedicat în luna martie 2025, adică cu aproape 2 ani mai devreme.
România va avea servicii de cloud guvernamental cu aproape doi ani mai devreme
România va beneficia de servicii de cloud guvernamental cu aproape doi ani mai devreme decât era prevăzut inițial, potrivit ministrului Digitalizării, Bogdan Ivan. Acesta a anunțat că termenul de finalizare a fost devansat de la 31 decembrie 2026 la martie 2025.
Proiectul este o prioritate majoră pentru transformarea digitală a administrației publice și va permite integrarea tuturor bazelor de date guvernamentale într-un limbaj tehnic comun.
„Am reușit să devansăm un termen și anume 31/12/2026 până la care trebuia să avem servicii de cloud guvernamental la cheie. O să avem cloudul dedicat în luna martie 2025, adică aproape 2 ani am devansat termenul în care o să avem acest serviciu tehnic și vom aduce toate aceste baze date într-un limbaj tehnic comun”, a declarat Bogdan Ivan la București FM.
Cloudul guvernamental reprezintă o etapă esențială pentru modernizarea administrației și eficientizarea interacțiunii dintre cetățeni și instituțiile statului. Ministrul a precizat că România este prima țară din Europa Centrală și de Est, după Estonia și Letonia, care adoptă această tehnologie avansată.
Investiții masive pentru transformarea digitală
Bogdan Ivan a subliniat că România are în derulare achiziții publice în valoare de peste 550 de milioane de euro pentru proiectele de digitalizare. Aceste fonduri sunt destinate modernizării infrastructurii tehnice și implementării cloudului guvernamental.
Ministrul a încurajat companiile cu capital românesc și internațional să participe la licitațiile publicate pe platforma SEAP.
„Avem în achiziție publică deschise finanțări de peste 550 de milioane de euro, sunt publice pe SEAP și invit pe toți toate companiile cu capital românesc și nu numai să aplice la aceste achiziții, pentru că ne interesează să fie implementate cât mai rapid și începem să creăm o dinamică în a aducerea banilor europeni pentru transformarea digitală a administrației din România”, a declarat Ivan.
Obiectivul final: Îmbunătățirea reală a serviciilor publice
Un alt punct esențial menționat de ministrul Bogdan Ivan a fost importanța reformei digitale în simplificarea interacțiunii cetățenilor cu statul. Potrivit acestuia, obiectivul final nu este doar realizarea unor proiecte tehnice, ci îmbunătățirea reală a serviciilor publice pentru cetățeni.
În următorii doi ani, majoritatea serviciilor guvernamentale vor fi disponibile direct pe telefon, ceea ce va facilita accesul la informații și la soluționarea problemelor administrative.
Ministrul a mai menționat că „scopul final nu e să bifăm niște proiecte, e ca oamenii să simtă, atunci când interacționează cu statul român, că lucrurile sunt mai simple și mai ușor de folosit.”