Ministrul Economiei anunță un ajutor important pentru companiile din industria prelucrătoare
Ministrul Economiei a spus într-o conferință de presă că termenul până la care pot fi depuse proiectele este 16 decembrie 2022. Mai apoi, va urma analiza dosarelor timp de o lună.
„Este pentru prima dată când, după 30 de ani, reuşim să demarăm un proces de finanţare a investiţiilor în industria prelucrătoare, care are un aport în economia românească şi un impact semnificativ în dezvoltarea economică în anii următori. În maximum şase luni ne aşteptăm ca aceste proiecte să fie demarate, să avem primele rezultate în economie”, a declarat Florin Spătaru.
Valoarea investiţiei pentru proiectele eligibile este de cel puţin 3 milioane de euro
De asemenea, ministrul a explicat că valoarea investiţiei pentru proiectele eligibile este de cel puţin 3 milioane de euro.
Totodată, reprezentanţii ministerului se aşteaptă să primească până la 20 de cereri printr-o astfel de schemă.
„Este eligibilă orice companie înregistrată în România, chiar şi companii mici şi mijlocii. Important este ca valoarea proiectului să fie de cel puţin 3 milioane de euro. Ne dorim ca această schemă să fie multianuală, pe 4-5 ani şi să creştem bugetul ei din 2023”, a mai spus ministrul Economiei.
Valoarea totală a schemei este de 300 de milioane de euro în doi ani: 150 de milioane de euro pentru anul acesta şi 150 pentru cel viitor.
Alte două scheme de ajutor de stat vor fi lansate din 14 noiembrie şi începutul lunii decembrie, respectiv schema de minimis pentru creşterea competitivităţii şi cea pentru economia circulată.
„Vom finanţa sectoare importante şi vom dezvolta în România sectoare care până acum nu au beneficiat de instrumente financiare”, a conchis Florin Spătaru.
Sunt producători în România care își reduc capacitatea de producție în urma creșterii prețurilor la energie
Anterior, Florin Spătaru, a declarat că există producători care, din cauza creșterii prețurilor la energie, își scad capacitățile de producție.
„Sunt producători care au spus că îşi reduc capacităţile de producţie, săptămâna trecută am fost la Bruxelles şi am aflat şi de la omologii mei, de la ceilalţi miniştri ai Economiei, că în alte ţări şi-au închis capacităţile de producţie. Tocmai de aceea, pe data de 10 octombrie voi veni cu propuneri de măsuri care urmează să fie adoptate, atât la nivel european, cât şi naţional, pentru sprijinirea acestor sectoare.
Este important ca industria să funcţioneze, ca industria să asigure locurile de muncă şi să rămână competitivă”, a răspuns acesta când a fost întrebat dacă există producători care i-au transmis că ies de pe piață din cauza creșterii prețului la energie.