”Avem în continuare planuri de dezvoltare. La Ministerul Economiei, în noul program de guvernare, cu Marcel Ciolacu prim-ministru al României, vom propune mai multe scheme sectoriale pe dezvoltare industrială şi mă aştept ca în judeţul Dolj să fie companii care să vină să aplice pe această zonă”, a spus Florin Spătaru într-o conferință de presă la Craiova.
Ministerul Economiei va propune mai multe scheme sectoriale pe dezvoltare industrială
Ministrul Economiei a adăugat că Programul Operaţional Tranziţie Justă trebuie să își intre în rol, iar cele 2,2 miliarde de euro trebuie să se regăsească în investiții cât mai repede, deoarece fiecare zi pe care o pierdem neutilizând acei bani înseamnă o pierdere atât la bugetul de stat cât şi pentru comunităţi.
”Programul Operaţional Tranziţie Justă trebuie să îşi intre în rol, iar aceşti bani, cei 2,2 miliarde de euro, trebuie să se regăsească cât mai repede în investiţii pentru că orice zi pe care o pierdem neutilizând aceşti bani practic înseamnă o pierdere atât la bugetul de stat cât şi pentru comunităţi”, a declarat el.
Oficialul a precizat că eficiența unor scheme de ajutor de stat, a unor strategii de dezvoltare industrială depinde de nivelul de cunoaştere şi de absorbţie a acestor fonduri.
”Eficienţa unor scheme de ajutor de stat, a unor strategii de dezvoltare industrială este bazată pe nivelul de cunoaştere şi de absorbţie a acestor fonduri. Mă bucur că văd această dorinţă a mediului de afaceri de a continua investiţiile, programele pe care le au şi tocmai de aceea consider că Ministerul Economiei şi Guvernul României trebuie să fie partenerul mediului de afaceri”, a declarat acesta.
Florin Spătaru a mai spus că sunt în continuare planuri de dezvoltare, iar la Ministerul Economiei, în noul program de guvernare, când președintele PSD, Marcel Ciolacu, va fi prim-ministru, vor fi propuse mai multe scheme sectoriale pe dezvoltare industrială.
Se vor reduce cheltuielile pe bunuri și servicii
În cadrul aceleiași conferințe, ministrul despre planul de reducere a cheltuielilor, decis în coaliţia de guvernare, că Ministerul Economiei are aprobat prin Hotărâre de Guvern un număr de 275 de posturi şi sunt la limita minimă pentru proiectele şi dosarele pe care le au, dar vor reduce cheltuielile pe categoriile de bunuri şi servicii.
”Ministerul Economiei are aprobat prin Hotărâre de Guvern un număr de 275 de posturi, ele, după cum am spus în momentul în care am aprobat această organigramă, sunt la limita minimă pentru proiectele şi dosarele pe care le avem în funcţiune. Am crescut activitatea Ministerului Economiei prin aceste scheme de ajutor de stat şi prin dosarele pe care le-am preluat la nivel european”, a declarat el.
Acesta a adăugat că ”aşa cum au făcut şi anul trecut, vor reduce cheltuielile pe categoriile bunuri şi servicii”. ”Am fost unul din ministerele care anul trecut, la rectificare, am venit cu aceste propuneri de reduceri şi acolo bineînţeles că ne uităm ca aceste cheltuieli să fie făcute corespunzător fără să avem risipă în fondurile publice”.
Ministrul economiei a spus, de asemenea, că toate investiţiile pe care Ministerul Economiei le are sunt orientate către industria de apărare.
”Aceste proiecte vor continua, pentru că industria de apărare este extrem de importantă în acest moment. Suntem în momentul în care am alocat şi în 2022 şi în 2023 cele mai mari fonduri din ultimii 30 de ani. Am lansat deja către echipa ministerului această solicitare să ne uităm pe categoriile de bunuri şi servicii şi să reducem aceste cheltuieli”, a precizat Florin Spătaru.