Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea, a declarat că trebuie găsite noi metode de a realiza programele de finanţare, inclusiv pe cele cu tradiţie.
Ministrul Economie vrea să schimbe „filosofia” finanţărilor în România
„Este momentul să schimbăm filosofia şi să găsim noi metode de a realiza programele de finanţare, inclusiv pe cele cu tradiţie”, a spus ministrul Economiei în debutul reuniunii de lucru pe care a avut-o luni, 10 iulie a.c., cu băncile comerciale din România.
Întâlnirea la care a participat ministrul Economiei a avut ca scop dezbaterea propunerii de relansare a programului de dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă, precum şi a programului multianual pentru microindustrializare, în variante îmbunătăţite, axate pe parteneriatul public-privat.
„De-a lungul timpului, am vizitat multe firme care se pot mândri cu poveştile lor de succes, la care, într-o mică sau mai mare măsură, putem spune că am contribuit şi noi, prin mecanismele de finanţare pe care le-am pus la dispoziţia antreprenorilor. Aceste rezultate se datorează inclusiv bunei colaborări pe care am avut-o, în implementarea proiectelor, cu băncile partenere.
Din acest motiv, sunt ferm convins că împreună, printr-o nouă abordare şi formă de lucru public-privată, vom putea răspunde mai prompt şi eficient nevoilor reale ale IMM-urilor româneşti. Un pas important este îndreptarea atenţiei către acele companii reziliente, bancabile, care pot face diferenţa într-o economie de piaţă sănătoasă”, a subliniat Ştefan-Radu Oprea.
Ediţii – pilot ale programelor „Comerţ & Servicii” şi „Microindustrializare”
Noile ediţii – pilot ale programelor „Comerţ & Servicii” şi „Microindustrializare” au drept obiectiv susţinerea investiţiilor şi creşterea competitivităţii IMM-urilor din aceste sectoare, precum şi încurajarea digitalizării şi transformării verzi a acestora, respectiv promovarea producţiei interne şi a conceptului „Fabricat în România”.
Mecanismele de finanţare, în ambele cazuri, vizează acordarea de credite pentru o serie de investiţii eligibile. De exemplu, achiziţionarea de echipamente, tehnologii sau sisteme destinate eficientizării energetice.
Din totalul sumei, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului va asigura o primă de capital pentru diminuarea şi reeşalonarea creditului. Reprezentanţii bancari au agreat propunerile înaintate, prezentând, totodată, aprecierea pentru iniţiativă şi transparenţă.
„Băncile pot asigura un efect multiplicator mai mare, drept urmare consider că această abordare oferă statului român cea mai bună oportunitate de a susţine antreprenoriatul local. Mai mult, în această manieră ne putem concentra pe creşterea firmelor după perioada lor de debut, evident, acolo unde există un adevărat potenţial”, a punctat ministrul Economiei.