”Cea mai mare parte a exporturilor României sunt exporturi ale firmelor multinaţionale către alte filiale sau către grupuri mamă. Noi nu facem vreodată diferenţa între investiţiile străine şi firmele cu capital românesc. Nu trebuie făcută această diferenţă. Capitalul românesc are nevoie de sprijin în sensul bun al cuvântului, de a-i asigura un teren de joc. De multe ori neglijăm acest fapt şi tratăm la fel capitalul românesc cu cel străin. Dar, de fapt, favorizăm fără să vrem capitalul străin, pentru că ei au acces la finanţări mai ieftine, pentru că au know-how dezvoltat. Este foarte greu pentru o companie românească, aflată la prima generaţie, să concureze cu o firmă care are, uneori, sute de ani de istorie”, a precizat vicepremierul Costin Borc, citat de Agerpres.
CCIR a organizat întrunirea Comitetului Naţional ICC România care reuneşte elita mediului de afaceri din ţara noastră, firme şi organizaţii din toate domeniile de activitate economică. ”Lucrăm, la Guvern, la profesionalizarea întreprinderilor de stat. Încercăm ca Ministerul Economiei să nu fie gestionarul întreprinderilor de stat. Am prezentat, deja, un proiect de strategie economică a României unde încercăm să gândim un proiect pe termen mai lung, cu avantajul unui guvern independent. Mă refer, în primul rând, la sprijinirea producţiei, oriunde în România. Nu numai pe marile platforme pe care le avem, ci şi în jurul micilor oraşe sau în mediul rural. Aceasta va fi posibil doar dacă creăm o accesibilitate a infrastructurii, plecând de la cea rutieră până la cea IT. Nu trebuie uitată necesitatea unui învăţământ şi o reţea medicală de calitate”, a spus ministrul Borc.
CCIR a organizat întrunirea Comitetului Naţional ICC România ce reuneşte elita mediului de afaceri din ţara noastră, firme şi organizaţii din toate domeniile de activitate economică. ”Ceea ce se întâmplă la Camera de Comerţ este un lucru de valoare, fapt pentru care preşedintele Mihai Daraban trebuie felicitat. Repunerea pe harta mondială a diplomaţiei economice româneşti prin Comitetul Naţional ICC România este foarte important în sprijinirea mediului de afaceri. Îmi doresc din ce în ce mai mult ca, la întâlnirile cu mediul de afaceri, rolul primordial să fie al CCIR şi al asociaţiilor profesionale”, a spus Borc.