”Am prezentat următoarele etape de parcurs în cazul combinatului. Astfel pe 20 noiembrie se va aproba înfiinţarea Societăţii Oltchim SPV, pe 17 ianuarie va avea loc depunerea de oferte angajante pentru preluarea combinatului, pe 20 ianuarie se vor deschide ofertele, iar pe 23 ianuarie se va începe negocierea cu oferta cea mai bună”, a spus oficialul, în urma discuțiilor cu conducerea combinatului, autorităţile locale şi judeţene şi parlamentari vâlceni.
În context, directorul general al companiei a anunțat că, în ultimele 3 luni, Oltchim a avut o cifră de afaceri constantă, ajungând la un grad de utilizare a capacității de producție de 24%. Ori, la acest nivel de producție, combinatul a reușit contractarea producției  pentru întreg anul 2014. ”Pentru o companie aflată în insolvență, acest lucru este un pas important în demersul redresării.  Eforturile Ministerului Ecoomiei și ale conducerii combinatului sunt concentrate acum pe asigurarea capitalului de lucru care să crească gradul de utilizare a capacităților de producție la 37%, nivel ce asigură profitabilitatea companiei”, a spus el.

În același timp, Gerea a menţionat, citat de Agerpres, că se caută soluţii pentru finanţarea capitalului de lucru pentru a mări capacitatea de producţie a combinatului.
Săptămâna trecută, liderului sindicatului Victoria, Corneliu Cernev, spunea că Oltchim nu a mai intrat în discuţiile de privatizare cu reprezentanţii FMI deoarece se află în procedură de insolvenţă şi nu că ”ar fi scos la fiare vechi”.
”Având în vedere că Oltchim se află în procedură de insolvenţă, o procedură legală din care nu poate ieşi decât fie privatizat, fie în faliment, reprezentanţii FMI nu au mai inclus în planul de discuţii cu Guvernul României subiectul Oltchim. Deci în niciun caz, asta nu înseamnă că Oltchim ar fi scos deja la fiare vechi cum se acreditează ideea. Subiectul este deja clar, Oltchim este în linie dreaptă de reorganizare şi implicit de privatizare”, a spus Cernev.