Situație critică pentru ministrul Claudiu Năsui. Senatorii dezbat și votează moțiune simplă îndreptată împotriva reprezentantului Guvernului.
Sunt dezbateri aprinse în Senat pe marginea moţiunii simple a PSD împotriva ministrului Economiei Claudiu Năsui. Documentul este intitulat „O Românie în agonie, cu Năsui la Economie”. Acțiunea a debutat la ora 16.00, iar votul va fi dat la ora 17.00. Textul moţiunii a fost citit de către liderul grupului PSD din Senat Lucian Romaşcanu.
„Din totalul de 136 de senatori, până la acest moment, şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 90 de senatori”, a anunţat preşedinta Senatului Anca Dragu.
Textul moţiunii simple este citit în plen de liderul senatorilor PSD Lucian Romaşcanu.
PSD cere demisia ministrului Economiei. Acesta este acuzat că ”distruge economia României prin sărăcirea ei cu 100 de milioane de euro în fiecare zi, a blocat investiţiile, vrea să vândă economia Româiei pe doi lei, a omorât HoReCa, blochează exporturile”.
Acuzațiile care i se aduc lui Năsui
„Este o moţiune pe deplin justificată şi foarte aşteptată de către antreprenorii din România pentru dezastrul pe care l-a lăsat domnul Năsui în cele 70 de zile de când este la cârma Ministerului Economiei. Nu are niciun mesaj pentru antreprenori. Am văzut că a închis toate programele bune pentru economie. Ieri am avut o discuţie cu industria confecţiilor, cu industria textilă care este poate a doua industrie care este afectată de pandemie şi de criza economică din România. Peste 60.000 de locuri de muncă s-au pierdut. Ne-au spus că nu a fost nicio măsură pentru ei, nu au găsit niciun sprijin, nu au reuşit să se autorizeze şi nu au reuşit să vândă în România măştile şi echipamentele de protecţie pe care le vând astăzi în Franţa. Jandarmeria franceză poartă de exemplu măştile româneşti”, a declarat Ştefan Radu Oprea miercurea trecută la Parlament.
El a adăugat că ministrul Claudiu Năsui se află într-o ilegalitate în prezent, pentru că nici după 70 de zile de când conduce ministerul nu există o hotărâre de Guvern care să definească instituţia.
Ministrul Economiei a reacționat
„Programul pentru promovarea exporturilor este închis, programul pentru internaţionalizarea companiilor româneşti care susţinea de asemenea exporturile este închis, Start Up Nation lipseşte un sfert de miliard pentru a încheia toate plăţile din ediţia a doua. De ediţia a treia nici nu mai este vorba. Insistă foarte tare domnul Năsui pe vânzarea pachetelor de acţiuni la companiile profitabile de stat, deşi oricare antreprenor din România ştie că în această perioadă de criză economică nu vinzi pentru că ai vinde în pierdere şi lista lucrurilor rele pe care le-a făcut domnul Năsui continuă. Poate culminând şi cu faptul că nici astăzi când vorbim, după 70 de zile, nu există o hotărâre de Guvern care să definească acel minister. El se află într-o deplină ilegalitate astăzi când vorbim pentru că din punct de vedere al ordonatorului principal de credit este unul singur, este o hidră cu două capete – Ministerul Economiei şi Ministerul Energiei”, a completat senatorul PSD.
Acesta a mai spus că speră să existe parlamentari ai celor trei partide care formează coaliţia de guvernare care să voteze moţiunea simplă împotriva lui Claudiu Năsui.
În replică la acțiunea PSD, Claudiu Năsui a anunţat că a depus plângere penală in rem la DNA legată de suspiciuni de corupţie cu privire la înscrierile în platforma de granturi acordate întreprinderilor mici şi mijlocii.
Aceasta este a doua moţiune simplă depusă de PSD în actuala legislatură, după cea îndreptată împotriva ministrului Sănătăţii Vlad Voiculescu care a fost respinsă.