Ministrul Economiei: Guvernul a adoptat o lege privind protecţia intereselor colective ale consumatorilor

Sursă: Facebook, Guvernul României

Guvernul a adoptat, un proiect de lege privind acţiunile în reprezentare pentru protecţia intereselor colective ale consumatorilor. Ministrul Economiei a explicat că toți consumatorii vor putea fi protejaţi.

Guvernul a adoptat, în şedinţa de joi, un proiect de lege privind acţiunile în reprezentare pentru protecţia intereselor colective ale consumatorilor.

Ministrul Economiei a explicat că proiectul implementează o directivă europeană şi, prin actul normativ, consumatorii români vor putea fi protejaţi, cât şi consumatorii nerezidenţi care ar putea fi afectaţi pe teritoriul României vor putea fi protejaţi prin declararea interesului şi consimţământului expres.

Florin Spătaru: Aceste entităţi calificate pot solicita încetarea sau interzicerea unor practici ilicite, rambursarea sau diminuarea preţului

„Astăzi am pus pe masa Guvernului un proiect de lege privind implementarea unei directive europene care duce la reglementarea acţiunilor în reprezentare, pentru protecţia intereselor colective. Aceste acţiuni în reprezentare pot fi făcute atât pe teritoriul naţional, cât şi pe teritoriul UE, prin intermediul unor entităţi calificate.

Aceste entităţi calificate pot solicita încetarea sau interzicerea unor practici ilicite, rambursarea, diminuarea preţului sau remedierea unor măsuri constatate ca fiind practici comerciale care contravin protecţiei consumatorilor.

Prin intermediul acestei legi, consumatorii români vor putea fi protejaţi, dar şi consumatorii nerezidenţi care ar putea fi afectaţi pe teritoriul României vor putea fi protejaţi prin declararea interesului şi consimţământului expres.

Vom avea aceste entităţi calificate care pot fi atât asociaţii nonguvernamentale, non-profit, care vor putea reprezenta interesele consumatorilor, dar care vor avea şi responsabilităţi suplimentare. Vor trebui să facă dovada fondurilor de care beneficiază, vor trebui să comunice în mod transparent dacă pot respecta regulile privind reprezentarea acestor consumatori.

Această lege va intra în vigoare începând cu 25 iunie 2023. Ministerul Economiei este punct unic de contact, prin intermediul căruia se va putea face această comunicare cu Comisia Europeană şi vom afişa pe site-ul Ministerului Economiei aceste entităţi care vor avea posibilitatea să acţioneze în reprezentare pentru protecţia intereselor colective”, a explicat Florin Spătaru, la finalul şedinţei de joi a Executivului.

Va fi acoperit un număr mare de consumatori

Întrebat cum va ajuta efectiv consumatorii această directivă a UE, ministrul Economiei a explicat că „această acţiune în reprezentare poate să acopere un număr mai mare sau categorii de consumatori. Aceste entităţi pot acţiona în Justiţie şi decizia Justiţiei de interzicere sau încetarea unor astfel de practici acţionează asupra acestor comercianţi”.

„Practic, ei fără să facă o acţiune individuală în Justiţiei, ei vor putea beneficia de măsurile care sunt impuse de instanţele judecătoreşti.

În cadrul unor astfel de măsuri impuse de instanţele judecătoreşti, să presupunem că un produs a fost comercializat şi nu respectă regulile privind piaţa internă şi aceste practici pe care le oferă pe piaţă vor fi neconcurenţiale, reducerea preţului sau scoaterea acestui produs de pe piaţă se poate realiza imediat, în baza deciziei instanţei judecătoreşti”, a completat Spătaru.