Chiar dacă nu are o estimare exactă a impactului pe care criza din Statele Unite îl va avea asupra României, ministrul Economiei este de părere că acesta va fi „minimal sau unul relativ redus”. Potrivit lui Florin Spătaru reziliența țării noastre a crescut substanțial, avem în continuare o tradiție industrială, capacitate de producție și o independență ridicată.
Criza din SUA, impact redus în țara noastră
Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Iaşi, că impactul crizei financiare din Statele Unite asupra economiei româneşti va fi „relativ redus”.
„În ultima perioadă, după cum vedeţi, ne confruntăm cu mai multe crize suprapuse. Am avut acea criză pandemică, criza energetică, care nu s-a terminat, şi situaţia financiară din SUA. Nu vă pot da o estimare a impactului pe care această criză financiară din SUA îl are asupra economiei României. Din informaţiile pe care le am, impactul este minimal sau unul relativ redus”, a răspuns jurnaliştilor ministrul Economiei, Florin Spătaru, atunci când a fost întrebat dacă va fi afectată creşterea economică a României.
Pe de altă parte, susţine ministrul Florin Spătaru, rezilienţa României a crescut substanţial mai ales în contextul în care devenim parte integrată dintr-o piaţă unică europeană, iar la acest nivel discutăm de o independenţă economică a Uniunii Europene.
România are un nivel ridicat de independență
„România poate să ofere foarte mult pentru că avem această tradiţie industrială, avem capacităţi de producţie şi putem să oferim soluţii atât prin capacităţile pe care le avem, dar şi prin dezvoltările industriale. Suntem o ţară care are un nivel ridicat de independenţă, suntem a şasea cea mai mare ţară din Uniunea Europeană, şi suntem a nouăsprezecea ţară la nivel mondial din perspectiva complexităţii economice.
Avem prin aceste avantaje, pe care trebuie să le promovăm corespunzător, capacitatea de a aduce şi atrage sectoare economice care în Europa, cel puţin în ultima perioadă, au fost externalizate către alte zone”, a declarat ministrul Economiei, Florin Spătaru.
Ministrul Economiei, Florin Spătaru, s-a aflat joi la Iaşi, unde a avut mai multe întrevederi cu reprezentanţi ai mediului de afaceri local. Tot în cursul zilei de joi, ministrul s-a întâlnit cu reprezentanţii Camerei de Comerţ şi Industrie din Iaşi şi alte judeţe ale Moldovei.
Conform declaraţiilor ministrului, discuţiile purtate la Iaşi au vizat potenţialii investitori în oraşele şi industria din zona Moldovei.