Sistemul bancar trebuie să se restructureze întrucât sediile băncilor sunt uneori prea mari sau prea multe, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, Varujan Vosganian, ministrul Economiei.
‘Sistemul bancar trebuie să se restructureze. Poate că sediile sunt uneori prea mari, poate că sediile sunt prea multe, poate că este nevoie de o reevaluare a costurilor, nu neapărat dând oameni afară, ci astfel încât costurile tranzacţiilor să se mai reducă şi diferenţa dintre dobânda activă şi dobânda de referinţă a Băncii centrale, ecartul, să mai scadă puţin’, a spus Vosganian.
Potrivit acestuia, la venirea crizei sistemul bancar din România a fost oarecum defazat.
‘În clipa în care noi, în 2008, a trebuit să luăm măsuri de prevenire a crizei, sistemul bancar a fost prociclic, iar acum când ar trebui să ne relansăm este foarte precaut, şi nu numai că este foarte precaut, dar în negocierile pe care le are sistemul bancar cu diverse firme este neîndurător, este lipsit de flexibilitate în ceea ce priveşte abordarea situaţiilor financiare ale companiilor. Va trebui să vedem cât la sută din sistemul bancar merge pe provizioane, cât merge pe rezervele minime, pe titluri de stat şi cum reuşim să reducem dependenţa statului de finanţarea internă şi cât rămâne pentru dezvoltare. Ce rămâne pentru dezvoltare va trebui, împreună cu Banca Naţională, să găsim o formulă de dialog cu băncile care chiar să deservească dezvoltării. Aici s-ar mai adăuga şi instituţiile financiare non-bancare, de la Fonduri de pensii, până la Fondurile private de orice altă natură şi fondurile de garantare şi Bursa’, a explicat ministrul Economiei.
Varujan Vosganian participă la conferinţa ‘Cei mai mari jucători din economie’, organizată, joi, la Bucureşti.
În cadrul evenimentului, liderii celor mai mari 80 de pieţe din economie sunt invitaţi să realizeze o analiză a evoluţiei propriilor afaceri într-o perioadă marcată de începutul creşterii economice.
Pe lista celor invitaţi să susţină discursuri se află oficiali ai statului, reprezentanţii celor mai mari bănci şi companii din România, de stat sau private, dar şi oameni de afaceri.
SURSA: Agerpres