Criza prin care trecem a produs schimbări și în sistemul de educație. Copiii fac în ultima perioadă cursurile online iar legea educației a fost schimbată în urmă cu două săptămâni pentru a permite acest mod de predare. Numai că nu toți elevii au resurse pentru a-și achiziționa un laptor, așa că Ministerul Educație a făcut astăzi o promisiune.
Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, a afirmat, sâmbătă, că obiectivul ministerului este ca până în toamnă să asigure laptop-uri sau tablete pentru toţi elevii care nu au astfel de dispozitive, dar şi să ofere cadrelor didactice pregătirea necesară pentru învăţământul on-line.
„Obiectivele Ministerului Educaţiei sunt să asigure tablete, laptop-uri până în toamnă pentru toţi elevii care nu deţin la acest moment un dispozitiv. Deci pe de o parte, să asigurăm pentru elevi, iar pe de altă parte, să pregătim cadrele didactice pentru a putea lucra mai uşor cu elevii”, a spus ministrul, la postul Digi 24.
În ce priveşte cadrele didactice, ea a precizat că după încheierea anului şcolar vor urma cursuri de formare.
„Trebuie să fim pregătiţi ca în toamnă să desfăşurăm un învăţământ on-line, în aşa fel încât să nu ne aflăm în situaţia în care suntem astăzi. (…) Nu mi-a plăcut niciodată să dau vina pe greaua moştenire. Dar ce s-a întâmpat în toţi aceşti ani? Au fost multe proiecte în cadrul Ministerului Educaţiei, care au vizat pe de o parte digitalizarea învăţământului românesc, iar pe de altă parte formarea profesorilor şi acestea nu au fost duse la bun sfârşit. Tocmai de aceea, am cerut colegilor din minister să centralizeze toate proiectele care au fost derulate de-a lungul timpului sau care au fost numai anunţate, pentru a vedea exact situaţia reală, astfel încât să ştim de unde pornim. (…) Vom avea cursuri de formare în perioada de după încheierea anului şcolar”, a spus Anisie.
Nu este clar când se vor redeschide școlile
În legătură cu redeschiderea şcolilor şi grădiniţelor în septembrie, Monica Anisie a subliniat că acest lucru „depinde de evoluţia epidemiologică” din ţara noastră.
„Noi trebuie să fim pregătiţi şi pentru această posibilitate (ca şcolile să nu se deschidă în septembrie, n.r.). Nu spun că este o posibilitate, ci spun că trebuie să fim pregătiţi. (…) Dacă cumva, aşa cum spun specialiştii, revine în septembrie al doilea val, înseamnă că trebuie să fim pregătiţi. Şi pentru asta trebuie să privim cu încredere şi să ne gândim să rămânem sănătoşi, iar educaţia să continue în orice condiţii”, a spus ministrul Educaţiei.
Monica Anisie a arătat că probele de competenţe de la Bacalaureat au fost amânate tocmai pentru ca specialiştii să ia în considerare şi alte forme de examinare, pe lângă cea orală.
„Pentru probele orale, tocmai de aceea am încercat să schimbăm calendarul, tocmai pentru a lua în calcul şi alte forme sub care putem da aceste probe de competenţe. Sunt probe de competenţe fie la limba şi literatura română, fie la limbă străină sau competenţe TIC. (…) Tocmai pentru că sunt mai multe variante, o să le prezinte specialiştii în momentul în care sunt gata în cadrul ministerului”, a spus ea.
Ministrul a menţionat că luni, la ora 14,00, va avea o nouă întâlnire cu reprezentanţii învăţământului particular pentru a găsi cea mai bună soluţie de a sprijini unităţile de învăţământ care sunt doar autorizate şi care se află în curs de acreditare, deoarece acestea nu primesc finanţare de la stat.
Anisie a mai arătat că Ministerul Educaţiei asigură bursele pentru copii în această perioadă, dar a admis că este posibil ca, în unele situaţii, să nu fi fost oferite de autorităţile locale acele burse care revin în responsabilitatea acestora.