Ministrul Educației cere ajutorul primarilor! Este nevoie de bani

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie cere ajutorul primarilor. Școlile au nevoie de bani, iar bugetul nu este suficient. Astfel, aceasta a transmis joi o scrisoare deschisă către toți primarii în care le solicită finanţarea corespunzătoare a educaţiei în bugetele pentru anul 2020.

”Am constatat cu tristeţe că unele autorităţi publice locale au alocat puţin spre deloc bani pentru educaţie, deşi aveau o obligaţie legală şi morală în acest sens”, a transmis ministrul.

”Mă adresez dumneavoastră în speranţa că înţelegem cu toţii că România are nevoie de un sistem educaţional bine finanţat, în care elevii să înveţe cu drag, în condiţii optime, iar profesorii, folosind noile tehnologii, să aibă acces la toate resursele materiale necesare bunei desfăşurări a activităţilor în şcoală. Rolul comunităţii locale este foarte important şi consider că România s-a dezvoltat în ultimii ani, astfel încât asigurarea finanţării complementare pentru educaţie să fie o realitate concretă, în fiecare unitate administrativ-teritorială” arată Anisie, în scrisoarea deschisă.

Ministru amintește că Legea a prevăzut încă din 2011, faptul că finanţarea educaţiei trebuie să fie un efort comun al autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale.

”Întreaga arhitectură a educaţiei s-a schimbat odată cu adoptarea de către România a principiului descentralizării, în urma căruia autorităţile locale au preluat o bună parte din responsabilităţi, printre care şi aceea de a asigura finanţarea complementară pentru educaţie. Am constatat cu tristeţe că, de la adoptarea Legii educaţiei naţionale, unele autorităţi publice locale au alocat puţin spre deloc bani pentru educaţie, deşi aveau o obligaţie legală şi morală în acest sens” a mai transmis ministrul.

 

Guvernul și-a făcut datoria

 

Ministrul Educației consideră că Guvernul și-a făcut deja datoria, iar restul ține de primării.

”Guvernul şi-a făcut deja datoria de a majora bugetul pentru educaţie în 2020 şi de a finanţa ceea ce legea ne obligă să finanţăm: salariile, sporurile, indemnizaţiile, pregătirea profesională, evaluarea periodică şi cheltuielile cu bunuri şi servicii educaţionale”.

”Investiţiile, reparaţiile capitale, consolidările, subvenţiile pentru internate şi cantine, evaluarea periodică naţională a elevilor, bursele elevilor, toate acestea trebuie finanţate de către autorităţile publice locale, prin finanţarea complementară, conform art. 105 din Legea 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare. Din păcate, în prezent există «şcoala de la sat» şi «şcoala de la oraş». Între aceste două categorii sunt diferenţe care devin tot mai mari. Împreună, putem face ca această diferenţă să dispară, să existe aceeaşi calitate a şcolii româneşti, indiferent unde se află geografic”, mai arată ministru în scrisoare.

 

Monica Anisie propune un „restart” în 2020 în domeniul educației.

”Vă propun un restart în finanţarea educaţiei! Începând din acest an, toţi să ne asumăm angajamentele faţă de copii şi cadre didactice! Fac un apel public către dumneavoastră să asiguraţi finanţarea corespunzătoare a educaţiei în bugetele pentru anul 2020”.

 

În opinia ministrului, pentru a avea cât mai multe școli bune este nevoie și de susținerea comunității.

„O şcoală bună are nevoie de susţinerea unei comunităţi căreia îi pasă. Investiţia în grădiniţe, şcoli şi licee înseamnă investiţia în copii, în viitorul comunităţii locale. Haideţi să dotăm şcolile cu materialele necesare pentru desfăşurarea actului didactic în bune condiţii! Haideţi să amenajăm toalete în interiorul şcolii! Haideţi să investim în elevi şi profesori, investind în educaţie”, le-a transmis Anisie primarilor.