Sorin Cîmpeanu a mers vineri, 12 februarie, la Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai”, unde zeci de profesori, elevi şi părinţi protestau faţă de posibila evacuare a unităţii de învăţământ.
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, intervine în scandalul de la Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai”. Totul a început după ce s-a aflat că instituţia de învăţământ din Bucureşti ar trebui evacuată în curând.
Termen de judecată privind „Gheorghe Şincai” pe 15 martie
Sorin Cîmpeanu a mers, vineri, la colegiul aflat în Sectorul 4, unde protestau deja profesori, elevi şi părinţi. Ministrul a declarat că C.N. „Gheorghe Şincai” nu va fi relocat în acest an şcolar.
Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a anunţat recent că pe rolul Tribunalului Bucureşti se află un dosar cu privire la evacuarea colegiului şi relocarea activităţii educaţionale în vederea demarării în regim de urgenţă a lucrărilor ce se impun la această clădire. Primul termen de judecată este 15 martie.
Sorin Cîmpeanu a declarat: „Acest colegiu – la nivel de infrastructură, la nivel de cadre didactice, la nivel de elevi – trebuie să intre pe calea normală pentru un colegiu înfiinţat acum mai bine de un secol.
Nu va fi nicio relocare în timpul acestui an şcolar. Elevii vor avea şansa să se pregătească în continuare pentru bacalaureat. Cunosc datele. Am afirmat public lângă domnul primar: nu va fi nicio relocare în timpul acestui an şcolar.”
„Este regretabil că am ajuns la arbitrajul justiţiei, pentru că este singura care poate tranşa această problemă”
Ministrul a adăugat că variantele de relocare sunt multiple şi vor fi anunţate de către Primăria Sectorului 4.
„Cu certitudine, Liceul ‘Gheorghe Şincai’ nu se va reloca până la sfârşitul acestui an şcolar. Aceasta este o certitudine. (…) Este foarte important pentru noi toţi şi este regretabil că am ajuns la arbitrajul justiţiei, pentru că este singura care poate tranşa această problemă.
Această clădire este o clădire care se află în risc seismic doi şi nu are autorizaţie de securitate la incendiu. Este vital pentru noi toţi ca fiecare copil, fiecare profesor care intră în această unitate şcolară să o facă în condiţii de siguranţă”, a spus, la rândul său, primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă.
„În ultimii ani s-au întâmplat tragedii în România. Trebuie să facem lucruri pentru siguranţă”
El a arătat că Primăria Municipiului Bucureşti a dat în administrarea Sectorului 4 această unitate de învăţământ.
„Conform Codului administrativ – şi vă voi pune la dispoziţie articolul de lege în acest sens – are obligativitatea Consiliul Local al Sectorului 4 să asigure condiţiile de siguranţă. (…) Realitatea este că această clădire este cu risc seismic, nu are autorizaţie de securitate la incendiu. În ultimii ani s-au întâmplat tragedii în România. Trebuie să facem lucruri pentru siguranţă. De aceea, măsurile pe care le luăm sunt nişte măsuri ferme în această direcţie”, a mai arătat edilul.
Inspectoratul Şcolar a mai precizat marţi că există şi un dosar cu privire la ordonanţa preşedinţială care are ca obiect evacuarea Colegiului Naţional „Gheorghe Şincai”, cu primul termen în 16 februarie.
Tot marţi, ministrul Sorin Cîmpeanu a dat asigurări că ordonanţa preşedinţială de evacuare nu va fi pusă în practică pe parcursul acestui an şcolar.
Sursă foto: Mihai Petre, bucurestiulmeudrag.ro