Monica Anisie face apel la calm printre părinți și cadre didactice și spune că nu există motive pentru închiderea școlilor. De asemenea, ministrul a mai spus că din cei patru elevi diagnosticați cu coronavirus, doi s-au vindecat deja și au fost trimiși acasă.

„La momentul acesta fac un apel la calm pentru părinţi şi cadrele diactice, pentru că nu există motivul închiderii şcolilor”, a declarat luni dimineaţă ministrul Educaţiei, Monica Anisie, la Antena 3, conform Edupedu.ro.

Aceasta a mai punctat faptul că, unitatea de învățământ unde au fost înregistrate aceste cazuri a fost închisă.

„Am luat măsura închiderii unității de învățământ în care aceștia își desfășurau cursurile, deci la momentul acesta fac un apel la calm pentru părinți și cadrele diactice, pentru că nu există motivul închiderii școlilor”, a mai spus ministrul.

Declarațiile ministrului Educației vin după ce luni, Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea a anunțat măsuri pentru prevenirea răspândirii coronavirusului. În acest sens s-a decis suspendarea activităţii teatrelor şi a altor instituţii de spectacol și se va ajunge la demiterea managerilor care nu respectă aceste măsuri.

De asemenea, Gabriela Firea, precum și toți primarii de sectoare, s-au pronunțat în favoarea suspendării temporare a cursurilor în şcoli şi grădiniţe.