Sorin Cîmpeanu consideră că susţinerea tezelor în format fizic este soluția ideală în conxtul actual. Acesta a explicat că este conștient de dificultăţile întâmpinate de elevi şi profesori pe parcursul anului şcolar, motiv pentru care a fost redus numărul tezelor.

„Dacă nu avem aceste teze care să-i redea fiecărui cadru didactic imaginea corectă asupra stadiului în care se află elevul din perspectiva procesului de învăţare, acel profesor nu va avea şansa să intervină cu măsuri remediale, să repare, să compenseze ceea ce a pierdut elevul.

Elevii sunt cei mai afectaţi de toate aceste lucruri, de predarea online, de vacanţe impuse, de toate aceste lucruri. Sunt afectaţi! Tocmai pentru că este nevoie pentru a compensa, a repara ceea ce au pierdut, este nevoie de o evaluare corectă, onestă, iar acea evaluare corectă, onestă în momentul de faţă rămâne doar teza cu prezenţă fizică, faţă în faţă.

(…) Știu că e greu, ştiu că e complicat, dar în acelaşi timp ştiu că avem profesori responsabili care doresc să evalueze şi să ştie că cel care e evaluat este elevul care trebuie să primească nota şi nu în online, în care cel care este evaluat poate fi un părinte, un profesor, un frate mai mare, poate fi oricine”, a afirmat Sorin Cîmpeanu.

„În teză, profesorul vede ce a pierdut şi poate interveni”

Sorin Cîmpeanu a explicat că un motiv întemeiat pentru ca tezele să se susțină în sălile de curs este evaluarea corectă a profesorilor. Acesta consideră că doar printr-o verificare față în față, profesorul poate afla la ce nivel au ajuns elevii săi.

„Măcar la acele discipline, în gimnaziu, unde elevii vor da examen de Evaluare Naţională, dacă vom avea o generaţie unde elevii vor merge direct într-un examen real fără să fie pregătiţi nici măcar prin aceste teze, elevii sunt cei care vor pierde. Dacă nu avem aceste teze care să-i redea fiecărui cadru didactic ce nu este înlocuit şi nu poate fi înlocuit – imaginea corectă asupra stadiului în care se află elevul din perspectiva procesului de învăţare – acel profesor nu va avea şansa să intervină cu măsuri remediale, să repare, să compenseze ceea ce a pierdut elevul, pentru că nu va vedea ce a pierdut elevul. În teză, profesorul vede ce a pierdut şi poate interveni. Deci este al doilea motiv pentru care tezele sunt în interesul elevilor”, a declarat Sorin Cîmpeanu la Digi24.

Nu se va renunța la tezele semestriale

Consiliul Naţional al Elevilor a realizat un sondaj cu privire la susţinerea tezelor, în urma căruia rezultatele au demonstrate că 76,6% din totalul de 60.430 de elevi chestionați cer suspendarea tezelor. Elevii consideră că tezele ar trebui înlocuite cu mijloace de evaluare sumativă.

La finalul lui noiembrie, Sorin Cîmpeanu a anunţa că nu se va renunţa la tezele semestriale, în ciuda solicitării. Conform afirmațiilor sale, elevii cu „vulnerabilităţi certificate medical” sau care au cerinţe educaţionale speciale, care sunt şcolarizaţi la domiciliu, vor putea susţine tezele online. Elevii îndrumați să nu intre în colectivitate pot susține tezele până la finalul celui de-al doilea semestru al anului şcolar,