Ministrul Educației vrea să le asigure dreptul la educație elevilor
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunțat, joi, că va continua negocierile cu sindicaliștii din domeniul educației pe componentele indicate la Ministerul de Finanţe şi Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, reamintit că este important ca elevii să aibă drept la educaţie, la susținerea examenelor finale şi la finalizarea anului școlar.
„Cred că orice mişcare de protest se opreşte cu satisfacerea revendicărilor. Revendicările federaţiilor sindicale au pornit de la asumarea investiţiilor în infrastructură, salarii mărite pentru debutanţi, fiind indicaţi ca o categorie vulnerabilă şi creşterea salariilor cu rata inflaţiei.
A urmat un întreg proces îndelungat (..) în care în primă faţă a fost acordată creşterea pe Anexa 8, pentru tot personalul nedidactic, în a doua fază au fost acordate majorările de salarii de bază care înseamnă o creştere pentru personalul didactic între 18 şi 24%.
În a treia fază, s-a garantat prin intermediul acestei Declaraţii publicate în Monitorul Oficial, că solicitarea lor principală, şi anume ca viitoarea grilă să asigure respectul cuvenit cadrelor didactice, prin faptul că pleacă de la salariul mediu pe economie, a fost din nou satisfăcută”, a declarat, joi, Ligia Deca.
„Ceea ce avem noi în faţă este debutul examenelor pentru elevi. Se pot continua discuţiile, cu siguranţă se vor continua negocierile pe componentele indicate (..) la Ministerul de Finanţe şi Ministerul Muncii, este extrem de important ca elevii să aibă drept la educaţie şi la finalizarea studiilor.
Din această perspectivă, continuăm să facem toate eforturile şi din nou ne dorim să strângem mâna şi să ne întoarcem în sălile de clasă, cu încredere şi cu măsuri suplimentare de sprijin şi respect pentru profesori. Trebuie să ne gândim bine dacă, a le refuza, reprezintă calea cea mai bună pentru viitor”, a adăugat ea.
Ligia Deca nu va demisiona din funcția de ministru al Educației
Recent, au fost lansate petiții online în care se cere demisia Ligiei Deca din funcția de ministru al Educației.
Întrebată, joi, despre acest demers, ea a spus: „Consider că datoria unui ministru este ca, atunci când un sistem este în grevă, sau este în criză, să facă să treacă cu bine elevii, beneficiarii primari peste această criză. Ulterior, există instrumente prin care activitatea ministrului se poate evalua.”
Ministrul Finanțelor dă asigurări că angajamentele față de educație vor fi respectate
La rândul său, ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a explicat că prima rectificare bugetară din 2023 va fi destul de complicată pentru că situaţia economică a României și a Europei nu este una extraordinar de bună.
„Se va continua prin redistribuirea resursele şi reprioritizarea unor acţiuni”, a adăugat el.
În ciuda acestui fapt, el nu crede că „vreun Guvern de aici încolo îşi va permite să nu-şi asume sau să nu îşi respecte angajamentul faţă de educaţie pentru că până la urmă forţa acestei categorii socio-profesionale şi mai ales inclusiv Guvernul a înţeles cât de prioritar este acest sistem.”
„România trebuie să aibă o nouă lege a salarizării sau o modernizare a legislaţiei salarizării unitare în domeniul public şi la acel moment toate aceste doleanţe, cum au rezultat ele în urma discuţiilor care vor continua, se vor prevedea acolo”, a zis el.