Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat că, începând de vineri, 14 iulie 2023, cadrele didactice din România au primit salarii majorate. „Majorările salariale reprezintă încă o dovadă a faptului că rolul cadrelor didactice este unul deosebit de important pentru un sistem educațional de calitate”, a zis ea.
Începând de vineri, 14 iulie, cadrele didactice au primit salarii mai mari
„Promisiunea a fost onorată: începând de astăzi, cadrele didactice din România primesc salariile majorate! Primul salariu majorat a fost virat chiar astăzi în contul angajaților din sistemul de învățământ. Demersul a fost posibil în urma OUG adoptate de Guvern, prin care este acordată o creștere medie de peste 25% a salariilor pentru personalul didactic (1.300 lei brut pentru fiecare funcție didactică, indiferent de vechime sau de grad).
Majorările salariale reprezintă încă o dovadă a faptului că rolul cadrelor didactice este unul deosebit de important pentru un sistem educațional de calitate. Eu voi face tot ce ține de mine pentru a susține profesorii din România. Le mulțumesc cadrelor didactice pentru implicare și pentru că reprezintă modele pentru elevii noștri!”, a scris, vineri, Ligia Deca pe contul ei de Facebook.
Gramatica limbii române ar putea fi reintrodusă la liceu
Tot în această săptămână, ministrul Educației a dat o altă veste importantă pentru elevii și profesorii din România, ci anume: gramatica limbii române ar putea fi reintrodusă la liceu.
„Îmi doresc și cred că este necesar ca elevii să studieze elemente de exprimare corectă și la liceu, nu doar în gimnaziu! Am încredere că acest lucru se va concretiza în noile programe pentru liceu!
Despre această necesitate, dar și despre posibilele soluții pentru corelarea predării-evaluării la disciplina limba și literatura română cu profilul absolventului am discutat, astăzi, cu reprezentanți ai Institutului de Lingvistică al Academiei Române „Iorgu Iordan-Al. Rosetti” și cu reprezentanți ai Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație.
Orice reformă presupune consultarea specialiștilor pe fiecare dintre palierele pe care aceasta le implică, înainte de începerea efectivă a procesului. Sper ca discuția de astăzi să se concretizeze în lucru în echipă, atunci când vom începe procesul de revizuire a programelor școlare!”, a anunțat, marți, ministrul Educației.
„Am mers să discutăm despre introducerea gramaticii la liceu. După apariția noilor legi va fi nevoie să se restructureze și programele și noi am vrea ca Institutul și alte foruri universitare să fie implicate în alcătuirea lor. E un proces mai complex care implică toate disciplinele pentru că se schimba legislația.
Ne arătăm disponibilitatea și ajutorul, pentru momentul când se reînființează, să facem parte din grupurile de lucru pentru programele de liceu”, a declarat, la rândul ei, Adina Dragomirescu, directorul general al Institutului de Lingvistică al Academiei Române „Iorgu Iordan-Al. Rosetti”, potrivit Edupedu.