Salarii profesori 2025. Ministrul Educației crede că salariile profesorilor nu sunt rezonabile

Salarii profesori 2025. Daniel David, ministrul Educației, înțelege de ce sistemul educațional este nemulțumit, deși asta nu îl face mai puțin complicat. El încearcă să discute atât cu sindicatele, cât și cu alți reprezentanți din sistemul educațional pentru a găsi o abordare strategică. Potrivit lui, în educație s-a ajuns să se ceară mereu salarii mai mari, dar acestea nu sunt rezonabile din mai multe motive. Oficialul român crede că societatea a împins educația într-un plan secund.

În trecut, educația era considerată cheia succesului social, dar, odată cu revoluțiile industriale și ascensiunea rețelelor sociale, s-a creat impresia că educația clasică nu mai este necesară. Oamenii au început să creadă că se pot educa singuri, citind sau navigând pe rețele sociale, ceea ce a dus la marginalizarea educației.

Decența profesorilor și a celor din sistem, care cereau lucruri doar atunci când nu mai puteau suporta situația, a fost interpretată greșit de politicieni. De aceea, el încearcă să îi convingă să gândească strategic.

„Sistemul este nemulţumit şi, într-un fel, le înţeleg această nemulţumire. În acelaşi timp încerc să discut şi cu sindicatele şi cu alţii reprezentanţi din sistem pentru a avea o abordare strategică. Noi am ajuns, în zona educaţiei, să tot cerem salarii, în condiţiile în care salariile nu sunt rezonabile din mai multe motive. Societatea, efectiv, a împins educaţia în umbră.

Cândva, educaţia era calea principală spre succesul social. În timpul revoluţiilor industriale prin care trecem, în timpul apariţiei reţelelor sociale, noi am considerat că nu mai avem nevoie de educaţia în varianta clasică, ne educăm noi singuri citind, uitându-ne pe nu ştiu ce reţele de socializare şi am împins educaţia în umbră.

În acelaşi timp, cumva, decenţa – şi am curajul să spun acest lucru – decenţa oamenilor din sistem, care de multe ori veneau să ceară lucruri când le-a ajuns cuţitul la os, a fost interpretată prost de către politicieni. Şi de aceea, atitudinea mea şi discuţia pe care o am cu ei este: hai să gândim strategic”, a afirmat ministrul Educației, marți seară, la TV.

Profesorii au nevoie de un salariu decent, care să reflecte importanța socială a profesiei de dascăl

În sistemul educației este o nevoie uriașă, mai ales că cei mai buni absolvenți de universități încep să nu mai aleagă să devină profesori în învățământul preuniversitar. Societatea trebuie să decidă dacă respectă cu adevărat statutul de profesor. Dacă da, și dacă se dorește ca educația să redevină o prioritate în discuțiile publice – mai ales după ce s-a văzut ce s-a întâmplat atunci când a fost marginalizată – atunci trebuie să existe și un salariu decent, care să reflecte importanța socială a acestei profesii.

„Este o nevoie extraordinar de mare în sistemul educaţiei pentru că cei mai buni absolvenţi din universităţi încep să nu mai vină în zona preuniversitară”, iar, pe de altă parte, societatea trebuie să spună dacă valorizează statutul de profesor. Şi dacă îl valorizezi şi vrei să readuci educaţia în centrul discursului public – că uite ce-am păţit când am marginalizat-o – atunci trebuie să fie un salariu decent, pe măsura rolului social pe care vrei să-l dai acestei profesii”, a punctat oficialul român.

Profesorul debutant ar trebui să aibă măcar salariul mediu brut pe economie

În unele discuții, s-a venit cu ideea ca salariul unui profesor debutant să pornească de la nivelul salariului mediu brut pe economie, care ar fi undeva pe la 7.500 de lei brut, adică aproximativ 4.300-4.400 de lei net. De acolo, salariile ar trebui să crească în funcție de gradul didactic, vechime și alte criterii.

S-au adus în discuție și ideea salariilor bazate pe indicatori de performanță, dar a subliniat că trebuie să fim sinceri: salariile din sistemul public, inclusiv pentru profesori, medici sau alți funcționari, sunt gândite după alte criterii, nu pe baza performanței. Indicatorii de performanță ar putea fi luați în calcul doar după stabilirea unui salariu de bază decent pentru a oferi bonusuri, gradații de merit sau premii profesorilor mai performanți.

El nu susține ca salariul de bază să fie determinat de indicatorii de performanță pentru că acest principiu nu se aplică nici în cazul medicilor sau al altor funcționari publici. Salariile de bază sunt determinate de alte criterii, cum ar fi anumite standarde minime. În schimb, a insistat că ar trebui să venim cu principii clare și bine argumentate, nu doar să cerem bani.

„De exemplu, în unele discuţii s-a pornit cu ideea că ar trebui să pornim de la profesorul debutant, care ar trebui să aibă măcar salariul mediu brut pe economie. Nu vreau să greşesc, dar din câte ştiu în acest moment este undeva în jur de, nu ştiu, 7.500 şi ceva. Brut, deci probabil de 4.300-4.400 şi ceva.

Şi de aici, după aceea, lucrurile cresc în funcţie de gradul didactic, vechime şi aşa mai departe. Şi în acelaşi timp, fiindcă aţi văzut discuţiile în spaţiul public, salarii pe bază de indicatori de performanţă. Aici trebuie să fim foarte cinstiţi şi direcţi. Salariul, aşa cum este gândit în sistemul public, este un salariu gândit pe alte criterii la toţi cei care lucrează în sistemul public, nu doar la profesori, şi medicii, şi alţi funcţionari publici şi aşa mai departe.

Noi putem gândi indicatori de performanţă după un salariu decent, ca acei profesori care sunt mai performanţi, pe baza unor indicatori pe care îi putem stabili, să aibă o serie de bonusuri, premii, gradaţii de merit şi aşa mai departe. Şi în această logică, eu vorbesc de indicatori de performanţă, nu că salariul de bază ar trebui gândit prin indicatori de performanţă, fiindcă asta nu se întâmplă nici în cazul meu, nici în cazul medicului, nici în cazul altor oameni care lucrează în sistemul public.

Acolo avem alţi indicatori, de exemplu criterii minimale, sigur, pe care poţi să le ai. Deci altfel spus, cred că lucrurile, dacă le gândim strategic şi venim, nu să cerem bani, ci venim cu aceste principii, le argumentăm. (…) Şi foarte important, aşa cum noi am fost solidari cu zona de sănătate, cu IT-ul când a fost momentul, aştept aceeaşi solidaritate în acest moment cu educaţia”, a explicat el.