Ministrul Energiei, anunț de ultimă oră în legătură cu noul reactor nuclear

Ministrul Energiei, Anton Anton, a precizată că realizarea unităților 3 și 4 de la Cernavodă vor fi finalizate de Nucleareletrica dacă nu se va ajunge la o înțelegere cu chinezii. El s-a ferit, totuși, să dea companiei chineze termenul de 31 decembrie ca un ultimatum.

“Am semnat acordul cu investitorii (n.n. chinezi), ceea ce a însemat o accelerare a discuțiilor. Suntem în plin proces de negociere a acordului interguvernamental dintre România și China.

Investiția asta nu trebuie făcută oricum. Trebuie să platim un preț normal, nu exagerat.

Suntem în faza negocierilor. Acestea pot avea rezultate pozitive sau negative. Trebuie să avem soluție și pentru cazul unu și pentru cazul doi (…). Dacă nu avem rezultate pozitive, atunci solutia de rezervă este că Romania va construi singura prin Nuclearelectrica (n.n. reactoarele). Pentru că ne-am apucat să promovăm contractul pentru diferență. Azi negocierile sunt în curs, sper ca negocierile să se termine anul acesta”. a declarat Anton.

Întrebat dacă 31 decembrie este termenul stabilit, Anton anu a dat un răspuns tranșant.

”Este a doua oară în această vară când un oficial român vorbește despre posibilitatea ca măcar un reactor nou la Cernavodă să fie construit de Nuclearelectrica prin forțe proprii. La începutul lui iunie, Doru Vișan, secretar de stat în cadrul Ministrului Energiei, evoca același lucru.

“Nuclearul capătă o importanţă tot mai mare, fie că vorbim despre această componentă actuală, fie că vorbim în o altă abordare, cel puţin a unui grup. Trebuie să mai dezvoltăm cel puţin una sau două unităţi în România. Dacă nu se materializează (negocierile cu partenerul chinez pentru construirea reactorelor 3 şi 4 în regim de parteneriat public-privat-n.red.), compania are scenariul de analiză financiară pentru dezvoltarea unei unităţi”, a declarat Vişan.