Facturile la energie electrică și gaz, neschimbate în această iarnă

Facturile la energie, neschimbate în iarnă. Acesta a fost anunțul ministrului Energiei, Sebastian Burduja. El a precizat că nu se va modifica actuala schemă de sprijin pentru compensarea facturilor. În ciuda acestui fapt, compensările au un impact mare asupra bugetului. De aceea statul a întârziat plățile către furnizori. Ministrul promite că acestea vor fi acoperite în perioada următoare, astfel încât românii să nu aibă parte de surprize neplăcute.

Aceste clarificări vin în contextul recomandării făcute de către Comisia Europeană (CE) României. CE ar dori ca această schemă de compensare să fie păstrată doar pentru categoriile vulnerabile ale populației. Recomandarea CE nu s-a limitat la România. Ea a fost făcută în urmă cu câteva luni și se adresa întregului blocul comunitar.

În același timp, furnizorii de energie au avertizat la rândul lor că vor avea nevoie de cel puțin șase luni pentru a se adapta la o eventuală modificare a schemei actuale.

Ministrul Energiei a precizat, potrivit DC Business, că dorește stabilitatea sistemului:

„Să ne amintim că la începutul crizei veneau unele facturi de zeci de mii de lei, la acest lucru mă refer când spun că este necesară stabilitatea. Anul acesta, o spun răspicat, nu se pune problema modificării schemei de compensare / plafonare”.

Sebastian Burduja: în fața Comisiei avem argumentul războiului din Ucraina

Ministrul a oferit garanții clare pentru români. El le transmite acestora că în fața Comisiei Europene, Executivul va invoca condițiile socio-politice tensionate cauzate de războiul din Ucraina. Burduja pare să fie foarte sigur că acest argument este unul care nu va trezi contraargumente.

„Românii pot sta liniștiți, nu vom umbla la aceste scheme de ajutor. (…) Dacă va veni Comisia în primăvara anului viitor și ne va impune o ajustare, avem argumentul războiului din Ucraina, avem argumentul unui an socio-politic tensionat în România, iar eliminarea acestei scheme va avea un impact foarte dur. Vorbim despre creșterea substanțială a prețurilor”, a mai adăugat oficialul.

Ministrul a menționat că aproximativ 5 milioane de gospodării au achitat în medie o factură lunară de aproximativ 40 de lei, considerând această sumă ca fiind rezonabilă.