Ministrul Energiei: Când va veni timpul, sectorul privat va vedea potenţialul Bursei de Valori Bucureşti

Sectorul privat va vedea potenţialul Bursei de Valori Bucureşti (BVB) când va veni timpul, iar companii mari vor fi listate, a declarat, marţi, ministrul Energiei, Victor Vlad Grigorescu.

”Sunt unul dintre cei care crede că cele mai interesante companii de pe Bursa de Valori Bucureşti sunt cele deţinute de stat. Acesta este sentimentul meu. Aş prefera să văd şi alte companii listate, companii private. Citeam în urmă cu o lună top 10 companii din sectorul energetic, vedem că doar una în România este listată, respectiv Petrom. Toate celelalte sunt nelistate. Când va veni timpul, sectorul privat va vedea potenţialul Bursei de Valori Bucureşti, iar companii mari vor fi listate. Cred că asta va schimba jocul în mod semnificativ”, a spus Grigorescu, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, listarea companiilor private mari va crea oportunităţi de investiţii pentru jucătorii locali. ”Cred că va da un input economiei şi o diversificare a oportunităţilor de investiţii pentru jucătorii locali. De asemenea, ne va face mai atractivi în vederea credibilităţii investitorilor străini. Veţi vedea dincolo de 'blue chips', de marile companii din energie, alte mari companii de construcţii, veţi vedea sectorul privat care oferă încredere în ce se întâmplă în Bucureşti”, a mai afirmat ministrul Energiei.