Ministrul Energiei, Andrei Gerea, a anunțat vineri că agentul termic nu va fi oprit în această iarnă în Capitală, după ce RADET a transmis că își va sista activitatea, ca urmare a ”nefurnizării agentului termic de către ELCEN”, informează Mediafax.
"Vreau să repet un mesaj pe care l-am transmis şi până acum: dau asigăruri bucureştenilor că nu va fi oprit agentul termic în această iarnă. Avem consultări permanente, sunt discuţii, toată lumea a înţeles, de la furnizorii de gaze până la furnizorii de agent termic, că trebuie făcut un efort pentru ca bucureştenii să nu sufere din cauza unor datorii istorice acumulate de RADET", a transmis ministrul, printr-un comunicat.
"Respingem cu fermitate orice încercări de manipulare sau de politizare a acestui subiect, mai ales în această perioadă de efervescenţă socială, şi facem apel la responsabilitate din partea tuturor părţilor. Respingem orice fel de tentativă de alarmare gratuită a populaţiei. Ne vom face datoria până când vom preda mandatul la ministerul Energiei, IMM-urilor şi Mediului de Afaceri, în aşa fel încât să nu existe, cel puţin din punctul de vedere al furnizării agentului termic, probleme în această iarnă. Sperăm în continuare la o atitudine responsabilă şi de colaborare din partea RADET şi a Consiliului Municipal", a mai precizat Andrei Gerea.