"În primul rând, nu există un pericol de întrerupere a alimentării cu apă caldă a oraşului. Chiar dacă situaţia financiară a celor două companii este extrem de dificilă. Pentru a evita astfel de speculaţii că există riscuri iminente de oprire a alimentării cu agent termic, am hotărât să comunicăm doar împreună pe acest subiect, astfel încât să nu îngreunăm şi mai mult situaţia", a spus ministrul. 

Potrivit acestuia, este nevoie de o ritmicitate a plăţilor, astfel încât să poată fi acoperit tot lanţul de furnizare a gazelor şi al energiei termice. 

"În al doilea rând, am discutat despre o anumită ritmicitate a plăţilor, pentru a asigura necesarul de finanţare către furnizorii de gaze şi operatorii de transport", a arătat Grigorescu. 

În plus, el a arătat că, în ceea ce priveşte datoriile istorice ale RADET către ELCEN, există şi alte instituţii guvernamentale care trebuie să se exprime în această problemă. 

"Această discuţie va avea loc în perioada imediat următoare pentru a identifica până la capăt sursele de finanţare pentru a trece iarna. O să intermediem o discuţie între cele două companii (ELCEN şi RADET – n.r.) pentru a-şi regla relaţia comună în interesul ambelor. Ceea ce facem noi este să creăm un cadru care garantează un dialog bazat pe interesul cetăţeanului şi pe realitatea economică. Situaţia este extrem de dificilă, având în vedere problema finanţării. Cel mai important lucru este că nu există în acest moment un risc pentru întreruperea alimentării cu agent termic a oraşului", a continuat Grigorescu. 

La rândul său, primarul general al Bucureştiului, Gabriela Firea, a declarat că Primăria Capitalei va face, în următoarele zile, o plată de 13 milioane de lei către RADET, iar 60% din această sumă va merge către ELCEN. 

"Împreună cu domnul ministru am stabilit ce avem de făcut în continuare şi anume: să fie asigurat un cash flow pentru ELCEN, prin faptul că Primăria Capitalei, aşa cum a făcut şi în cele două luni şi jumătate de când sunt primar general, va plăti la zi subvenţia legală aferentă. În aceste zile se face o plată de 13 milioane de lei de la Primăria Capitalei către RADET, iar din contul RADET, prin ridicarea popririi garantată de domnul ministru: 30% va rămâne pentru RADET, care va plăti salariile şi reparaţiile curente; 60% va merge către ELCEN pentru a se îndestula şi a acoperi parte din datoria eligibilă; 10% – alte datorii. Aceasta este structura contului escrow care e acum poprit în urma unei hotărâri judecătoreşti, dar care nu este opozabilă Primăriei Capitalei, ci doar RADET-ului", a spus edilul general. 

Vicepremierul Vasile Dîncu a declarat, vineri, la Alba Iulia, că Guvernul nu are atribuţii în ceea ce priveşte situaţia de la ELCEN Bucureşti, menţionând însă că şi-a propus ca săptămâna viitoare să aibă o întâlnire pe această temă cu mai mulţi miniştri şi administraţia Capitalei. 

''Este o problemă pe care nu o poate tranşa Guvernul, este o problemă care ţine de administraţia locală. Săptămâna viitoare ne-am propus o întâlnire, mai mulţi miniştri, cu administraţia Bucureştiului, cu administraţiile de la RADET şi de la ELCEN pentru a veni cu nişte soluţii negociate'', a spus Dîncu. 

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat marţi că ELCEN a trimis o notificare primăriei din care reiese că în această lună nu va mai ridica poprirea nici măcar pentru procentul de 30% din contul RADET care asigura plata salariilor şi reparaţiile necesare. 

Ulterior, ELCEN a arătat că aproape jumătate din locuitorii Capitalei vor rămâne fără apă caldă în perioada următoare, după ce Distrigaz a decis limitarea debitului de gaze naturale, din cauza unei sume restante de 147,2 milioane de lei. 

Ministerul Energiei a anunţat vineri, printr-un comunicat de presă, că Distrigaz va ridica poprirea instituită asupra conturilor ELCEN, în condiţiile în care vor fi respectaţi termenii unui protocol semnat între cele două societăţi, conform căruia suma datorată şi penalităţile, în valoare de 11,7 milioane de lei, ar urma să fie plătite de către producătorul de energie, eşalonat, până la sfârşitul anului, primul ordin de plată urmând să fie întocmit luni, 12 septembrie. 

 AGERPRES