"Ne pregătim pentru această noapte să asigurăm aceeaşi funcţionalitate, aceeaşi capacitate de producţie, acelaşi import, aceeaşi rezervă care să fie disponibilizată din rezerva de gaze. Estimăm şi în această noapte acelaşi vârf, 71-72 de milioane de metri cubi. Suntem pregătiţi să acoperim aceste vârfuri", a susţinut ministrul.
Pe partea de energie electrică, consumul de luni a fost de 9.700 de MW, nivel care a fost însă depăşit în luna decembrie 2016.
"Menţinem funcţionarea celor trei centrale, Elcen Bucureşti, Brazi şi Galaţi, pe păcură. Avem cantităţile necesare de păcură pentru funcţionare", a spus ministrul.
Petcu a adăugat că, miercuri, la ora 13:00, va avea loc o nouă şedinţă a comandamentului.
"Există o prognoză suplimentară care a fost emisă astăzi de ANM, în sensul că, începând cu ora 22:00, tot pe zona Dobrogea, din păcate, cea mai defavorizată, vom avea viscol puternic. Am luat legătura cu Enel Dobrogea şi cu Electrica Muntenia, cărora le-am spus să fie pregătiţi. Avem echipamentele speciale, şenilatele de la Armată cu care să intervenim dacă va fi cazul", a arătat el.
Şeful de la Energie a adăugat că a cerut distribuitorilor de gaze să fie pregătiţi în cazul în care va fi nevoie de intervenţii suplimentare.
"Avem grupuri pornite la Turceni şi Rovinari, suplimentar şi la CE Hunedoara", a subliniat ministrul.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, noi avertizări meteo Cod galben şi Cod portocaliu de ninsori şi viscol, valabile în 15 judeţe şi în municipiul Bucureşti, începând din această seară, până miercuri seară.
AGERPRES