"Cât priveşte situaţia energetică a României, vă pot spune că, în ciuda acestor dificultăţi, sistemul energetic funcţionează la parametrii normali, România înregistrând astăzi (vineri) până la ora 11:00 un excedent de energie, exportat, de 1415 MW", a declarat ministrul Energiei.

"Referitor la alimentarea cu gaze naturale, suntem asiguraţi atât de către Romgaz şi Transgaz, producătorul de gaze naturale, respectiv transportatorul, că nu sunt probleme privind acoperirea consumului crescut de gaze din această perioadă. Astfel, consumul la nivel de ţară este de circa 64 de milioane metri cubi. Se estimează că acesta poate ajunge la 70 şi 71 de milioane de metri cubi, în condiţiile în care temperaturile se menţin extrem de scăzute. Acest necesar va fi asigurat din producţia internă (circa 31 milioane mc), din import (circa 14 milioane mc) şi din extracţiile din depozite (circa 27 milioane de mc). Ne-am luat măsuri de precauţie şi pentru situaţia în care condiţiile meteo se prelungesc sau se agravează. Dispecerul Energetic Naţional a dispus punerea în funcţiune a unor grupuri termoelectrice pe gaze care pot funcţiona inclusiv pe păcură, astfel încât siguranţa sistemului electro-energetic naţional să fie asigurată şi consumatorii din România să nu fie afectaţi", a mai spus Petcu. 

Conform unui comunicat al ministerului de resort, Toma Petcu a convocat vineri dimineaţa Comandamentul energetic de iarnă la sediul Dispeceratului Energetic Naţional, la care au participat şi ministrul Economiei, Alexandru Petrescu, precum şi toţi reprezentanţii din Sistemul Energetic Naţional şi din sectorul gazelor naturale, inclusiv reprezentanţii din ţară ai sectorului energetic, prin teleconferinţă. 

"Am vrut să evaluăm exact situaţia pe care o înfruntăm, să inventariem toate problemele la nivelul ţării şi să identificăm măsurile imediate care se impun pentru funcţionarea stabilă a sistemului energetic naţional şi asigurarea cu energie electrică şi termică a consumatorilor. (…) le-am solicitat distribuitorilor de energie (Electrica SA, E.ON, ENEL şi CEZ ) să suplimenteze efectivele de intervenţie în teren pentru a remedia în cel mai scurt situaţia. Astfel, acum, la nivel naţional acţionează în acest sens circa 400 de echipe de intervenţie. Acestea semnalează în foarte multe cazuri că accesul către liniile şi echipamentele afectate din reţelele de distribuţie este greoi din cauza vremii. De aceea, am convenit împreună cu ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, dar şi cu ministrul de Interne, Carmen Daniela Dan, să intervenim în mod special şi să asigurăm accesul echipelor de intervenţie în zonele în care energia electrică este întreruptă", a precizat Toma Petcu. 

AGERPRES