Executivul vrea să termine hidrocentralele începute înainte de 89
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, vrea să fie gata hidrocentralele începute înainte de 89. Speră ca, anul acesta, să avem o premieră la Răstoliţa, judeţul Mureş. El și colegii săi sunt aproape de obţinerea avizului de mediu, discutăm de la câteva zile până la câteva săptămâni, până acest lucru se va întâmpla, lucru care le permite să termine lucrarea.
Totuși, acesta a ținut să le reamintească tuturor că producţia de energie regenerabilă nu este o soluţie pentru întreg sistemul energetic naţional, având în vedere faptul că acest tip de energie este produsă intermitent. De aceea, el își dorește să fie folosite hidrocentralele a căror construcţie a fost începută în perioada comunistă.
Din punctul lui de vedere, trebuie realizate și proiectele de producere a energiei pe gaz, dar şi de modernizarea CET-urilor.
„Energia verde, în principiu, este producţie intermitentă, deci avem producţie când bate soarele, când bate vântul şi dacă avem şi baterii sigur că putem beneficia şi în afara acestor intervale orare în care avem soare sau vânt, dar nu este o soluţie pentru întreg sistemul energetic naţional.
De aceea este important să continuăm să terminăm hidrocentralele începute înainte de 1989 şi sper să facem anul acesta o premieră la Răstoliţa, în judeţul Mureş, suntem aproape de obţinerea avizului de mediu, discutăm de la câteva zile până la câteva săptămâni, până acest lucru se va întâmpla, şi asta ne va permite să terminăm acea lucrare”, a declarat el, sâmbătă, în timpul unei vizite în judeţul Alba.
Energia nucleară, „marele premiu”
„Cele două proiecte mari, reactoarele 3 şi 4 ale centralei de la Cernavodă sunt în grafic şi ne dorim în septembrie să vă dăm o veste foarte bună pentru cel mai important contract iar, odată cu această semnare, proiectul intră pe un drum fără întoarcere, deci el se va face, şi proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni de la Doiceşti, unde România poate fi printre primele ţări din lume cu asemenea tehnologie.Primul dintre cele şase module care produc energie nucleară ar putea fi pus în funcţiune în anul 2029, fiecare modul având o capacitate de 77 de megawaţi”, a explicat el.
Ce se întâmplă cu facturile la energie
Ministrul Energiei vrea ca impactul să fie cât mai redus în urma ridicării constrângerilor actuale. Pentru consumatorii cu un consum lunar de peste 300 kilowatt oră ar putea să scadă facturile, dar pentru cei care consumă sub 100 de kilowatt oră lunar, fără măsuri de subvenționare, facturile ar putea să crească.
Tema principală este definirea consumatorului vulnerabil în sectorul energetic și asigurarea unui sprijin din partea statului pentru a menține facturile lunare la un nivel suportabil.
Măsurile de protecție vor viza cei cu adevărat nevoie de subvenții la prețul energiei și gazelor naturale. Măsurile de după 1 aprilie vor trebui să subvenționeze prețul la energie electrică și gaze naturale pentru consumatorii vulnerabili, pentru a menține un cost rezonabil. Factura lunară pentru un consum de până la 100 kilowatt oră este de 42-45 de lei, considerat un cost suportabil. Crede că vor reuși să-și îndeplinească datoria de a menține aceste costuri neschimbate.
„Noi ne dorim să fie un impact cât mai mic. Este posibil ca, pentru consumatorii cu un consum de peste 300 kilowatt oră pe lună să se ieftinească facturile ca urmare a ridicării acestor constrângeri din prezent. Pentru cei care se încadrează la sub 100 de kilowatt oră pe lună, e adevărat că, fără măsuri de subvenţionare, de compensare a preţului, facturile ar putea să crească. Şi atunci, tema noastră principală, şi lucrăm la o hotărâre de Guvern pentru un grup de lucru interministerial la nivelul Guvernului să definim foarte bine consumatorul vulnerabil din sectorul energetic şi acei români să primească un sprijin din partea statului astfel încât facturile lunare să fie suportabile”, a declarat Sebastian Burduja sâmbătă, în timpul unei vizite în judeţul Alba.