Termenul până la care se așteaptă proiectele este de 10 iunie 2023

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, anunță prelungirea cu două luni a termenului pentru depunerea proiectelor pentru centrele de zi.

Primarii vor să aibă timp pentru a realiza studiile de fezabilitate sau proiectele tehnice, tocmai de aceea au cerut această prelungire. Până în prezent au fost depuse 73 de proiecte.

„Prelungim termenul pentru depunerea proiectelor pentru centrele de zi, la cererea primarilor. Termenul până la care se așteaptă proiectele este 10 iunie 2023. Până astăzi s-au depus 73 de proiecte. Primarii au solicitat timp pentru a realiza studiile de fezabilitate sau proiectele tehnice pentru aceste centre”, spune Gabriela Firea.

Gabriela Firea precizează că proiectul rețelei celor 150 de centre de zi finanțate cu 50 de milioane de euro prin PNRR este „unul dintre cele mai importante proiecte asumate încă de la preluarea mandatului.

Ministrul Familiei susține că apariția centrelor de zi este esențială pentru că, astfel se poate oferi sprijin familiilor

„Este esențială apariția acestor centre de zi pentru că, în lipsa realizării activității de prevenire a separării copilului de familie și a serviciilor destinate prevenirii separării copilului de familie, la sfârșitul anului trecut, în sistemul de protecție specială 32 % dintre copiii care aveau o măsură de protecție specială au intrat în sistem ca urmare a situației economice precare a familiei.

Aici putem interveni noi, oferind sprijin acestor familii în aceste centre de zi, pentru a-și putea păstra copiii acasă”, adaugă ministrul Familiei.

Apeluri pentru proiecte în vederea creării centrelor de zi- buget total de 50.270.000 euro

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a lansat, la sfârșitul anului trecut, apelul pentru proiecte în vederea creării unei rețele de centre de zi pentru copiii expuși riscului de a fi separați de familie – buget total de 248.740.987 lei fără TVA, echivalent a 50.270.000 euro, fără TVA.

Rata de finanțare acordată prin PNRR este de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului, fără TVA.

Cel puțin 10 la sută din cele 150 de centre de zi pentru copiii expuși riscului de a fi separați de familie vor fi în zonele în care comunitatea romilor este mai numeroasă. În centrele de zi copiii își vor face temele, vor avea activități de recreere, socializare, educație informală, vor primi o masa caldă și vor avea parte, atât ei, cât și părinții, de sprijin, consiliere psihologică.