Adrian Câciu anunță că 2,2 miliarde de lei vor ajunge în economie
”2, 2 miliarde lei ajung în economie. Fondurile destinate schemei de ajutor de stat pentru investiţiile cu impact major în economie sunt aproape epuizate, mai avem disponibile doar 100 de milioane. Începem lucrul la următoarea alocare.
Până la 31 mai 2023 au fost aprobate 19 proiecte de investiţii, în valoare totală de aproximativ 6, 36 miliarde lei, în cadrul schemei de ajutor de stat H.G. nr.807/2014 pentru stimularea investiţiilor cu impact major în economie”, a precizat ministrul Finanţelor.
Contribuțiile directe la dezvoltarea regională se ridică la 3 miliarde lei.
”Peste 3 827 de noi locuri de muncă vor fi generate prin aceste investiţii, iar contribuţiile directe la dezvoltarea regională prin plata de taxe şi impozite se ridică la 3 miliarde lei.
Am anunţat la începutul anului că 2023 este un an al investiţiilor, în care toate eforturile se vor concentra pe susţinerea activă a dezvoltării capacităţilor cu efect de multiplicare în economie.
Nici nu am ajuns la jumătatea anului şi suntem aproape de epuizarea fondurilor către companiile care au aplicat şi s-au dovedit a fi eligibile”, a precizat ministrul Câciu.
Prin realizarea investițiilor vor fi susținute mai multe domenii de activitate
Ministerul Finanţelor va începe procesul de elaborare a unei noi scheme de ajutor de stat care va fi valabilă în perioada 2024-2026, pe aceleaşi principii de sprijin al susţinerii creşterii productivităţii locale şi regionale, aşteptăm doar noul regulament în materie de ajutor de stat de la Comisia Europeană, arată Adrian Câciu, ministrul Finanţelor.
Prin realizarea investiţiilor pentru care au fost aprobate cele 19 acorduri pentru finanţare vor fi susţinute domenii de activitate precum: industria auto, industria materialelor de construcţii, industria alimentară, industria IT, industria farmaceutică, activităţi de asistenţă spitalicească, fabricarea produselor din cauciuc, precizează acesta.
Ministrul Finanțelor a declarat la jumătatea lunii mai, că România are tendința de a se concentra pe problemele actuale și trecute, în timp ce viitorul este neglijat. Adrian Câciu a precizat că în prezent țara noastră are foarte mulți bani europeni, dar o lipsă de măsuri și proiecte.
În privința agriculturii din România, ministrul a precizat că țara noastră beneficiază de mai mulţi bani decât de proiecte.
Adrian Câciu: Avem bani la dispoziţie. Avem bani europeni
„Fiscalitatea în agricultură este cea mai redusă în toate sectoarele economice. Finanțările care sunt asigurate pentru agricultură sunt excedentare. Aici trebuie făcut un efort comun. Avem mai mulţi bani decât măsuri sau proiecte. Avem bani la dispoziţie. Avem bani europeni. Când vorbim de exerciţiul financiar 2014-2020 în agricultură şi investiţii, mai avem de atras în următoarele 7 luni 3,8 miliarde de euro. Un miliard pe plăţi directe şi 2,8 pe investiţii.
Nu avem o problemă din perspectiva finanţărilor. Cred că dacă este undeva de lucrat este de a avea un dialog mult mai aplicat şi de a găsi cele mai bune soluţii pentru a duce banii către zona care au cea mai multă multiplicare, către zona în care ei se văd la final către consumator.
Avem lipsa de capital nativă a antreprenorului care se manifestă în toate sectoarele. Ceea e este de îndreptat este să folosim mai rapid şi mai eficient banii şi acele măsuri care pot aduce valoare adăugată rapidă”, a declarat ministrul Finanţelor.