„Va mai fi o taxă, în principiu o vom numi taxă de solidaritate, în principiu aşa se discută, trebuie să vedem exact care va fi decizia finală, de 2% care va reveni angajatorului”, a declarat Mişa, la Antena 3.
El a precizat că această taxă „este prevăzută la nivelul Comisiei Europene, nu e o taxă nouă pe care o instituie Guvernul”.
„Există o directivă europeană care ne obligă să aplicăm un anumit procent fondului de salarii. Această taxă nu poate fi eliminată sub nicio formă (…) Este o directiva europeană care reglementează pentru fondul de salarii o anumită taxă. Nu numai mediului privat, ci si sistemului public. 0,25 este valoarea exactă a taxei. Taxa o plăteşte angajatorul la fondul de salarii. Au fost foarte multe discuţii cu sindicatele care spuneau: domne, nu va rămâne nicio responsabilitate în sarcina angajatorului. Dacă el trebuie să plătească pentru angajat, dar nu va fi responsabil din acest punct de vedere, va crea o problemă angajatului în sine. Lăsaţi taxe şi la nivelul angajatorului astfel încât să vă puteţi îndrepta asupra lui, să puteţi realiza ulterior nişte măsuri de coerciţie pentru a putea răspunde faţă de bugetul de stat pentru neplata acelei sume. Şi am zis ok, transferăm o parte din aceste contribuţii şi la nivelul angajatorului să aibă şi el o responsabilitate faţă de bugetul de stat”, a explicat Mişa.
El a insistat ca această taxă „nu poate să însemne o taxă în plus sau o creştere salarială. „E o taxă ce se aplică la fondul de salariu, care nu poate fi eliminată sau comasată cu alte categorii de contribuţii”, a spus ministrul.
La sfârşitul lunii iunie, Cabinetul Tudose intenţiona să introducă tot o taxă de solidaritate, dar care era prevăzută pentru cei cu venituri de peste zece salarii minime pe economie, banii urmând să ajungă la bugetul pentru Sănătate.