Ministrul Finanțelor dă asigurări că NU vor crește taxele
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, dă asigurări că nu vor crește taxele în România. În prezent, spune el, țara noastră nu are nevoie de majorări de taxe deoarece statul român poate să țină cheltuielile sub control, iar ministerele, ca ordonatori principali de credite, au rolul de a se adapta în contextul în care nu vor primi bani suplimentari la rectificarea bugetară.
„Nu avem nevoie de majorări de taxe, cu siguranță, în acest moment. Putem ține cheltuielile sub control. Este și rolul ministerelor, ordonatorilor principali de credite. În momentul în care lucrurile sunt foarte clare și le spunem că nu vor primi bani suplimentari la rectificare, va trebui să se descurce cu bugetul pe care îl au.
Este o decizie fermă și trebuie să ne ținem de această decizie, altfel, cu siguranță intrăm înapoi pe acel făgaș deja obișnuit al rectificărilor bugetare care au dus deficitul României de la 5,5% la 8,6% și atunci n-am făcut nimic. Cred că avem suficientă forță și angajament din partea Guvernului și din partea președinților celor trei formațiuni politice ca să facem acest lucru”, a explicat oficialul român.
Situația economică a României este una bună. În prezent, nu există premisele unei înrăutățiri grave a situației economice care să impună majorarea taxelor și impozitelor. Momentan, nu se preconizează o deteriorare bruscă a economiei care să oblige România să aplice astfel de măsuri în 2025.
„Nu cred că există premisele unei înrăutățiri atât de grave a situației economice încât să avem nevoie de creșteri de taxe. Momentan nu se întrevede nicio înrăutățire așa de bruscă încât România să fie obligată să majoreze taxe și impozite în 2025”, a adăugat oficialul român.
Guvernul Ciolacu 2 va face tot posibilul pentru a evita creșterea TVA-ului
Executivul va face tot posibilul pentru a evita creșterea TVA-ului. În decembrie 2024, a fost o opțiune pentru Executiv de a implementa primele măsuri de reformă fiscală, fiind aleasă pentru a lua o singură decizie pentru întregul an 2025, ceea ce s-a concretizat în ordonanța de ajustări multisectoriale. În cadrul acestei decizii, s-a stabilit înghețarea salariilor și pensiilor.
Pe partea de cheltuieli a fost luată o decizie foarte grea, dar necesară, având în vedere presiunea majorărilor salariale și a pensiilor din 2024, care ar fi fost nesustenabile în 2025. De aceea, Guvernul Ciolacu 2 a decis să nu aplice indexări în 2025 pentru aceste două sectoare.
Referitor la analiza impozitelor și taxelor, Tanczos Barna a afirmat că au existat angajamente față de Comisia Europeană (CE), inclusiv angajamente pentru creșterea impozitului pe dividende. El consideră că această măsură este corectă, având în vedere că munca este impozitată cu 10%, iar capitalul ar trebui să fie impozitat cel puțin la aceeași rată. Ea reprezintă o creștere de două puncte procentuale, de la 8% la 10%.
„Voi face tot posibilul să nu creștem TVA și să nu avem situații de genul situației din decembrie. A fost o opțiune pentru Guvern când să implementeze primele măsuri de reformă fiscală. Și era opțiunea decembrie, ca să luăm o singură decizie pentru tot anul 2025 și acest lucru s-a făcut în decembrie, în ordonanța de ajustări multisectoriale. Atunci s-a decis înghețarea salariilor și pensiilor.
Pe partea de cheltuieli, a fost o decizie foarte grea, dar necesară. Pentru că, așa cum s-a văzut, presiunea majorărilor salariale din 2024 pe anul 2025 și presiunea majorărilor de pensii din 2024 pe 2025, cu indexările, nu ar fi fost sustenabilă. De aceea, Guvernul a luat o decizie foarte grea de a nu face indexări în 2025 la aceste două capitole.
Am avut câteva angajamente față de Comisia Europeană. Am avut odată angajamentul de creștere a impozitului pe dividende. Acolo este o decizie corectă, din punctul meu de vedere. Atâta timp cât munca este impozitată cu 10 la sută, este normal ca și capitalul să fie impozitat cu cel puțin 10 la sută. Este o creștere de două procente, de la 8 la sută la 10 la sută. Am avut angajamentul cu plafonul la microîntreprinderi și acolo întrebarea a fost când se face. S-a luat decizia să se facă tot atunci.
Angajamentul de eliminare a facilităților la anumite categorii, la anumite sectoare din economie. Acolo s-au eliminat facilitățile la construcții, IT și agricultură. A fost un pachet care s-a decis atunci și sunt convins că avem toate premisele ca acest singur pachet să fie suficient până la sfârșitul anului cu condiția ținerii cheltuielilor sub control. Și aici vom avea nevoie de largul concurs al tuturor instituțiilor și unităților administrativ-teritoriale și al concentratelor și ministerelor pentru a ține cheltuielile sub control”, a conchis ministrul Finanțelor.