Ce spune Boloș despre măsurile fiscale
Ministrul Finanţelor Marcel Boloş a declarat că această OUG este necesară pentru ca ţara noastră să nu ajungă în situaţia de a nu avea sustenabilitate în finanţele publice. Boloş a mai precizat că sunt peste 16.000 de şefi la banii publici care sunt de fapt ordonatori de credite, însă numărul acestora trebuie redus şi a subliniat că nu poate merge la infinit ţopăiala şi dezmăţul privind cheltuielile publice.
„Sper ca mult criticata reformă ordonanţă de urgenţă a austerităţii, care este pentru România, un reper, o răscruce. România se află la o răscruce de drumuri, iar această ordonanţă de urgenţă aduce cu sine, de asemenea, descentralizare serviciilor publice, aduce cu sine regionalizarea anumitor servicii publice şi să nu fiu înţeles greşit din perspectiva regionalizării.
Acolo o să vedeţi elemente de reformă profundă care trebuie luate acum, nu mai târziu, pentru a nu mai ajunge la situaţii delicate pentru România din perspectiva sustenabilităţii finanţelor publice”, a explicat Marcel Boloş, vineri la Beclean, judeţul Bistriţa-Năsăud.
El a mai spus că sunt peste 16.000 de ordonantori de credite, iar numărul acestora trebuie redus, pentru că nu poate merge la infinit ţopăială şi dezmăţul privind cheltuielile publice.
„Guvernul României, aşa cum domnul prim-ministru a spus de multe ori este angajat pe drumul acesta al reformelor profunde şi al apropierii serviciilor publice de oameni. Acesta este cu adevărat momentul de răscruce pentru România. Premierul a spus-o, o spun şi eu şi anume faptul că trebuie să avem mai puţini şefi la bani. Sunt peste 16.000 de şefi la bani publici, noi le spunem ordonatori de credite.
Nu prea înţelege lumea ce sunt ei, dar vă spun că da, sunt şefi pe banii publici care trebuie să fie mult mai puţini, să avem mult mai puţină birocraţie, să avem o mult mai bună chibzuinţă a utilizării banului public, pentru că nu poţi să ceri impozite şi taxe de la omul acela amărât care îşi plăteşte contribuţia la ceea ce înseamnă impozitul pe muncă, contribuţiile sociale şi după aceea în partea cealaltă, pe cheltuieli publice să ai o ţopăială şi un dezmăţ care nu poate să meargă la infinit”, a mai afirmat Boloş.
Un mare risc pentru Guvern
Ministrul Finanţelor a mai precizat că Guvernul îşi asumă un mare risc, prin aceste măsuri fiscale care vizează chibzuinţa în cheltuiala banului public, în an preelectoral, însă România trebuie să fie pe un drum al dezvoltării. El a adăugat că este adeptul investiţiilor, atât publice, cât şi al celor făcute de mediul de afaceri.
„Nici eu nu credeam că suntem cu o asemenea greutate care planează asupra României, dar sunt convins că prin înţelepciunea şi chibzuinţa cu care Guvernul României încearcă să facă lucrurile, asumându-şi un mare risc.
În an preelectoral să faci reformă este un act de curaj şi de patriotism la nivel naţional care trebuie să aducă roadele cuvenite. Eu cred că aceste decizii pe care le vom lua şi pe care nu le mai putem amâna prea mult timp vor pune România, în timp, pe un nou drum de dezvoltare şi dacă e să fie o măsură corectă acum este cea prin investiţii.
Sunt adeptul investiţiilor şi programul de investiţii, fie că discutăm de investiţiile publice sau cele pe care le face mediul de afaceri, acestea sunt calea corectă de dezvoltare a României”, a completat Boloş.
Ministrul PNL a adăugat că, „din păcate, trebuie în plus faţă de acestea să ne redresăm din punct de vedere economic şi financiar şi vedeţi că multe state membre ale UE deja şi-au anunţat recesiunea şi noi, Guvernul României trebuie să luăm toate măsurile necesare”.