"Dacă nu ar fi fost un februarie cu viscol, cu Dunăre îngheţată, cu porturi închise, probabil că am fi avut investiţii mai consistente şi în trimestrul I, de aceea afirmaţia conform căreia 'cineva a tăiat fondurile de investiţii' este incorectă", a spus Ştefan.

"Nu s-au realizat investiţii din cauza unor condiţii pe care le ştim cu toţii şi nu noi le-am stabilit, nici Guvernul nu putea să preîntâmpine evoluţiile climatice. Faţă de 3,8 (procent din PIB – n. r.) cât s-au făcut investiţii în anul 2016, anul acesta o să ne realizăm ţinta de 4,84% din PIB. Despre acest lucru vom vorbi în a doua jumătate a anului, când vom avea şi statisticile necesare", a precizat acesta. 

În ceea ce priveşte colectarea, şeful de la Finanţe a precizat că în trimestrul I este vorba despre 7,3% din PIB, "adică egală cu indicele de colectare din anul 2016". 

România înregistrează un excedent bugetar de 0,2% din PIB în primul trimestru din acest an, a declarat, luni, Viorel Ştefan, ministrul Finanţelor Publice, în Plenul Camerei Deputaţilor.

"Estimările bugetare ale primului trimestru indică un excedent al soldului bugetului general consolidat la nivel de 0,2% din PIB, aproximativ 1,5 miliarde lei, în condiţiile în care s-au plătit subvenţii de la buget în special pentru sprijinirea producătorilor agricoli cu un miliard de lei mai mult faţă de trimestrul I al anului 2016. Se constată o evoluţie foarte bună a veniturilor din impozitul pe venit şi contribuţiilor sociale, ca urmare a dinamicii ridicate a masei salariale din economie, o îmbunătăţire a încasărilor din luna martie pe zona de TVA şi accize, precum şi reducerea cheltuielilor cu bunurile şi serviciile de aproximativ 4,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. O imagine mai clară vom avea după 25 aprilie", a spus Ştefan. 

AGERPRES